Editorial

Noroc că n-am câştigat la Eurovision!

Sâmbătă noaptea s-a desfăşurat, la Oslo, în Norvegia, finala Eurovision, la care au participat şi reprezentanţii României – duetul Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi). Ca la fiecare ediţie a acestui prestigios şi longeviv concurs european – la care România a participat doar începând din 1993 – ne-am pus mari speranţe în cei doi interpreţi, mai ales că, de data aceasta, cântecul cu care se prezentau ei era unul reuşit din toate punctele de vedere. Şi, într-adevăr, reprezentanţii noştri şi-au făcut treaba foarte bine, reuşind în final să se claseze pe podium, după Germania, învingătoarea din acest an şi Turcia, ocupanta locului doi.
Despre concursul propriu-zis, ce să spunem? În primul rând că, faţă de ediţiile din ultimii trei-patru ani, cea de acum a fost mult mai puternică. Afirm acest lucru în sensul că, în comparaţie cu ediţiile precedente, majoritatea interpreţilor ajunşi în finală au fost buni şi chiar foarte buni, iar cântecele prezentate aşişderea. Este, dacă vreţi, opinia unei persoane care a urmărit toate ediţiile concursului Eurovision din ultimii ani. Deci, cu atât mai mare este meritul reprezentanţilor noştri, care într-o concurenţă atât de puternică – să avem în vedere faptul că şi la această ediţie, votul a mai fost în oarecare măsură influenţat de poziţia geografică a ţărilor, cele vecine acordându-şi reciproc notele mari – au reuşit să situeze România pe onorantul loc trei, din cele 25 de ţări participante în finală şi din 39 înscrise la ediţia din acest an a concursului european.
Cât priveşte reprezentanta Germaniei, deşi a fost bună, atât ca voce, cât şi ca interpretare, totuşi, pe mine nu m-a convins că merita să câştige Eurovisionul. Poate greşesc, deoarece nu sunt mare specialist în domeniul muzical, şi opinia mea se bazează strict pe ce am văzut şi ascultat şi pe gusturile mele în materie de muzică. După mine – şi nu doar după mine, ci şi după toţi compatrioţii noştri care au votat sâmbătă noaptea la Eurovision – primul loc îl meritau reprezentanţii Danemarcei. Şi chiar dacă voi fi acuzat de subiectivism şi exces de patriotism, consider că bătălia pentru primul loc trebuia să se dea între reprezentanţii noştri, Paula & Ovi, şi cei ai Danemarcei.
Dar, ştiţi cum vine vorba, în fiecare rău este şi un bine. Ce ne făceam noi, românii, dacă Paula & Ovi câştigau Eurovisionul? De unde scoteam noi atâta amar de bani, ca să susţinem această manifestare europeană? Norvegienii, care n-o duc ca noi şi, oricum, sunt cu mult înaintea noastră din punct de vedere al dezvoltării şi potenţialului economico-financiar, şi-au vândut drepturile de difuzare ale turneului final al Campionatului Mondial de Fotbal din această vară, în valoare de 25 de milioane de euro, pentru a putea susţine concursul Eurovision. Noi ce-am putea să mai vindem, că am cam vândut tot ce am avut? Aşa că, vorba vecinei mele, o simpatică pensionară: noroc că n-am câştigat Eurovisionul, că ăştia ne tăiau pensiile de tot!

11 comentarii la „Noroc că n-am câştigat la Eurovision!

  • Lasati, dl.Lepadatu, faceam Eurovisionu’ in parcare la Real, ce
    naiba !… Ala e locul nostru de rasfat, cand vine vorba de cultura! Cu mici, cu bere, cu seminte, tot tacamu’ ! Si, eventual, la chioscurile respective, niste manele, sa concureze pe cei de pe scena!…

  • Mult stimate şi iubite domnule Mircea Lepădatu, am constatat cu surprindere că pe site-ul de la Mesagerul Hunedorean la rubrica Bulina neagră, a apărut o luare de poziţie care mi-ar aparţine. Din fericire nu este aşa. Din nefericire calculatotul meu a fost spart şi chiar aseară l-am dus la medicul de calculatoare care a pus diagnosticul. A apărut un program pe baza căruia putea fi citite atât fişierele cât şi adresele de e-mail. Personal nu am fost, nu sunt şi nu voi fi adeptul demonizării presei. E nevoie de presă în orice societate democratică. Sigur că sunt unele inexactităţi sau unele informări incomplete dar ansamblul existenţial al presei este benefic societăţii româneşti, deci şi ziarul pe care cu onoare îl conduci. Îmi pare rău că identitatea mea a fost folosită în acest fel.

  • Cine se scuza se acuză! În principiu, nu e nevoie ca cineva să-ţi „spargă calculatorul” pentru a semna cu numele tău un comentariu!!!!Nu ţi-a spus asta doctorul de calculatoare? S/au l/ai dus la veterinar ? Mie, comentariul tău îmi miroase ca un mestecat de scuze!!

  • Impersonal, anonimii nu contează decât pentru a mai bifa o mostră de laşitate. Părerea ta este ca frecţia la piciorul de lemn. Poţi să mă înjuri, să vii cu invective pentru că nu eşti ca anonim decât o nulitate absolută.

  • D-le Firczak poate ar fi bine sa ne spui parerea ta despre cum ai sustinut taierea salarilor si pensiilor tuturor romanilor.

  • De ce nu întrebi la vedere nu sub protecţia anonimatului ? De ce eşti laş ? Pentru corecta ta informare îţi voi spune că nu am suţinut, nici eu, nici grupul din care fac parte tăierea pensiilor şi a salariilor. Putem oricând discuta despre orice dacă nu ai fi lipsit de simţul onoarei.

  • Las si lipsit de onoare esti dumneata stimate deputat. Daca nu sustineai taierea pensiilor si salariilor, erai prezent in Parlament sa votezi impotriva masurilor aberante luate de guvernantii care-i sustii.

    Iata cum nu ati sustinut diminuarea pensiilor si salariilor tuturor romanilor:

    http://listarusinii.ro/&judet=national

  • Eu observ că am de a face cu un fundamentalist format probabil la şcoala ceauşismului care nu stie decât că ce nu e alb e negru şi invers. Nu cunoaşte nuanţe de loc. În fine nu are rost să discut cu un laş mai ales că ştiu cine eşti.

  • Nea Mircea, mai scrie si matale ceva la gazeta asta, nu te lepada de ea, ca uite cum e atacat dl. Dr. Firczak, comentatorul de serviciu al ziarului. Comentacii nu inteleg ca in viata (era sa scriu venituri) exista si nuante. Adica votez „pentru” dar gandesc „contra”. Nuanta rezultata este scaderea salariilor bugetarilor si prin cresterea TVA, scaderea veniturilor reale la tot poporul.

  • Viitor sau fost anonim, lasa/l frate in pace, ca iar se/apuca sa/l pupe pe Molot!
    Si poate ii e greu sa se aplece ..

  • Bah, mircea, te pricepi la toate. Dar acuma serios, mai bagam si noi ceva nou? sa ne mai radem un pic sau te-ai retras in plina glorie…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura