Actualitate

Elevi, descoperiţi Hunedoara!

Livia Botici

Compania Judeţeană de Turism (CJT) Hunedoara a dat startul unui proiect, denumit „Discovery Hunedoara”, destinat elevilor hunedoreni. Acesta are ca scop cunoaşterea de către şcolarii din învăţământul primar şi gimnazial a atracţiilor naturale, culturale, istorice şi de agrement ale judeţului Hunedoara.

Proiectul copilăriei

„1,2,3… şi ajungi unde vrei…” Acesta este sloganul sub care se derulează proiectul „Discovery Hunedoara”, dedicat, deocamdată, în exclusivitate elevilor din judeţul nostru. Prin cele cinci programe turistice stabilite de CJT Hunedoara, elevii vor putea vizita, la alegere, timp de două zile, Ţara Zarandului, zona Geoagiu-Orăştie, zona Deva-Hunedoara, Valea Jiului sau Ţara Haţegului. „Dacă avem pretenţii ca turiştii străini să vină să viziteze frumuseţile noastre, trebuie ca, în primul rând, copiii care trăiesc pe aceste meleaguri să le cunoască. Prin acest proiect, noi vrem să îi atragem, să le creăm condiţii, pentru a putea vizita monumente, biserici, cetăţi şi alte locuri spectaculoase pe care le avem, în preajmă. Cu ajutorul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, vom prezenta în şcoli, cele cinci programe turistice, şi suntem siguri că elevii vor fi interesaţi de proiect. Avem în vedere ca odată cu trecerea timpului, să oferim acest pachet de ofertă şi pentru elevii din alte judeţe”, a declarat Călin Marian, directorul general interimar al CJT Hunedoara.

Costul unui minisejur de două zile la o pensiune, indiferent de locaţia aleasă, costă 123 de lei, pentru fiecare elev, şi include cazare, masă şi transport.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura