Noi indicatoare pentru traseele spre Cetatea Deva

13 iunie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

De ieri, traseele de pe Cetatea Devei au fost semnalizate cu panouri.
Turiştii pot afla din datele inscripţionate pe acestea, numărul traseului şi durata estimativă pe care o vor face mergând obişnuit, la pas.
În Cetatea Deva se regăsesc trei trasee turistice:
Traseul nr. 1 – începe din spatele restaurantului de la Poalele Cetăţii şi până la Poarta I, timpul de mers aferent: aprox. 45 de minute;
Traseul nr. 2 – începe de la intrarea în tunel, partea dreaptă, şi până la Poarta I, timpul de mers aferent: aprox. 40 de minute;
Traseul nr. 3 – începe din faţa tunelului, partea stângă, şi până la Poarta I, timpul de mers aferent: aprox. 30 de minute.
De-a lungul traseelor, reprezentanţii Serviciului Public de Administrare Cetate din Deva au amplasat şi marcaje turistice pe copaci, pietre sau alte locuri vizibile pentru a fi observate de turişti. Marcajele reprezintă de fapt simboluri care au rolul de a arăta vizitatorului direcţia de mers, dar şi de a-l atenţiona asupra unor posibile pericole.
Administratorii monumentului istoric au declarat că aceste marcaje sunt importante în ghidarea lor pe traseul pe care au ales să îl urmeze, pentru a cunoaşte cât mai bine fortăreaţa medievală din secolul al XIII-lea, emblemă a oraşului Deva. (A.Clej)

Loading...

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Ştrandul Municipal din Deva îşi deschide porţile sâmbăta aceasta

Sâmbătă, 16 iunie, de la ora 11.00, are loc deschiderea acestui sezon estival la Ştrandul Municipal din Deva.

Campania „O viaţă cât un centenar“, în judeţ: Un veac de istorie trăită

În judeţul Hunedoara, Campania Ministerului Afacerilor Interne „O viaţă cât un centenar”, a început ieri, miercuri, la patru dintre cei...

Sancţiuni decise de către comisiile din cadrul AJF Hunedoara

Comisia de competiţii din cadrul AJF Huneedoara a decis ca jocul dintre CSA Aurul Brad şi CSM Jiul Petroşani (Liga...

Închide