Politica si administratie

Nici un liberal din judeţ nu şi-a depus candidatura la parlamentare

05 oana francNatalia Bumbac

Liberalii din judeţ au timp până la 5 august să-şi depună candidaturile pentru alegerile parlamentare. Iniţial, termenul a fost stabilit până în 2 august, dar în urma şedinţei de sâmbătă a Biroului Judeţean (BJ) al PNL Hunedoara, acesta a fost amânat.
Totuşi, până ieri, nici un membru de partid nu şi-a depus candidatura. Iar, cei care o vor face, înainte să fie trecuţi pe lista de candidaţi la alegerile parlamentare din acest an, vor fi „filtraţi” cu ajutorul unui regulament stabilit de şefii organizaţiei judeţene.
„Conducerea PNL Hunedoara a întocmit un regulament în baza căruia vor fi selectaţi candidaţii partidului pentru funcţii alese, cei care doresc să obţină sprijinul politic al organizaţiei. Criteriile de selecţie a candidaţilor constau în stabilirea unui punctaj în funcţie de activitatea fiecăruia, care va ajuta la departajarea lor. Astfel, va fi evaluată activitatea politică a candidatului, poziţia sa în sondaje, apariţiile în mass-media şi CV-ul politic. La şedinţa de vineri, primarii au venit cu propuneri de modificare şi de completare a acestor reguli. S-a stabilit ca până la şedinţa următoare, toate aceste propuneri să fie trimise pe e-mail-ul organizaţiei judeţene, urmând ca regulamentul modificat să fie supus aprobării BJ al PNL. Regulamentul nu va fi aplicat doar candidaţilor de la alegerile parlamentare, ci tuturor celor care-şi vor dori să acceadă pe o funcţie care necesită votul cetăţenilor. Până în acest moment nu a fost depusă nici o candidatură pentru alegerile parlamentare din 2016”, a explicat consilierul judeţean Oana Frânc (foto), purtătorul de cuvânt al PNL Hunedoara.
Aceasta a mai pecizat că iniţiativa de a întocmi un regulament de selecţie a candidaţilor îi aparţine lui Florin Roman, preşedintele interimar al PNL Hunedoara.

One thought on “Nici un liberal din judeţ nu şi-a depus candidatura la parlamentare

  • Pai cum asa tovarasi !?
    PDL Alba nu aduce neste catindati si pentru parlamentare !?
    sau poate PDL Arad !? Aloo domnule – sau frate – Falca, haideti din concediu !!

    Iar domnii primari, poate se mai ocupa si de administratie, ca politica de 25 de ani, e VARZA,…. de Bruxelles.

    Atat timp cat merem in fata cu taicutii primari si presedinti de CJ, partidele ramat organizatii legal – mafiote.

    Oare cand vom invata si reguli politice mai noi in democratie si nu doar educatie sexuala politic corecta, din vest !?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura