Actualitate

N-a reuşit să-i înşele pe poliţişti

Şi-a pus consoarta în locul său la volan şi a crezut că va scăpa de dosar penal. Individul a mizat pe faptul că va fi cuvântul lui şi al soţiei împotriva cuvântului echipajului de poliţie rutieră, numai că lucrurile n-au ieşit cum a sperat el.

Este vorba de un individ prins în trafic pe DJ 687 D, pe direcţia de mers Topliţa spre Teliucu-Inferior, care conducea o autoutilitară în care avea lemn de foc. Poliţiştii i-au făcut semn să oprească pentru control, iar bărbatul a încetinit, s-a dat jos de la volan, a deschis portiera din stânga spate, a intrat în maşină iar în locul său şi-a pus consoarta. ”În urma verificării în bazele de date ale poliţiei, s-a constatat faptul că, conducătorul autoutilitarei are dreptul de a conduce suspendat. Totodată, în urma controlului efectuat s-a procedat la confiscarea unui volum de 0,30 mc lemn foc fag. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, a declarat Carla Strujan din cadrul IPJ Hunedoara. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura