Muntean a iniţiat, Moş a semnat, Oancea, pus să descâlcească iţele. Lucrările de pe Aleea Păcii vor fi suspendate

6 iunie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Natalia Bumbac

Lucrările de amenajare a unui trotuar pe Aleea Păcii din Deva vor fi suspendate. Decizia a fost luată de primarul Devei şi specialiştii din Primăria municipiului. Amenajarea zonei se va relua în baza unui proiect tehnic revizuit.

Nici parcare, nici trotuar
Ieri dimineaţă, aşa cum a promis, primarul Devei, Florin Oancea, a mers la faţa locului, după ce oamenii din cartier s-au arătat nemulţumiţi de modul în care a fost gândit proiectul. Edilul şef nu a încercat să găsească un vinovat pentru situaţia de acolo, ci să găsească o soluţie. A discutat cu oamenii, de faţă fiind şi specialişti din primărie, constructorul şi proiectantul lucrării. Nemulţumirile cetăţenilor au plecat de la faptul că în loc de o stradă şi o parcare funcţionale, vor avea un trotuar îngust care nu va putea fi folosit, plus o parcare şi o stradă înghesuite.
În baza unui proiect conceput în 2017, municipalitatea a atribuit un contract de lucrări pentru construirea unui trotuar, peste o fâşie din extremitatea parcării dinspre gardul viu. A fost tăiată o bucată din parcare, extrem de îngustă, de circa 80 – 90 de centimetri, peste care s-au pus pavele. Pe lângă toate acestea, pe mijlocul trotuarului au fost lăsaţi stâlpi care susţin cablurile de curent electric, cu promisiunea că vor fi relocaţi. Pe strada respectivă este nevoie de un trotuar pe care să poată circula pietonii. Însă, nu este nevoie de un trotuar formal şi impracticabil, care, pe de o parte, va fi acoperit de arbuştii din gardul viu, iar pe cealaltă, de capotele maşinilor, au explicat locuitorii de pe Aleea Păcii.

O decizie în premieră
Primarul Devei şi specialiştii din aparatul tehnic al Primăriei le-au dat dreptate oamenilor. Ca urmare, au decis să suspende lucrările, după ce vor fi ajustate locurile în care a fost decopertat asfaltul. Şi, în scurt timp, să revină cu o soluţie nouă, cu un proiect tehnic revizuit. „Vorbim de un proiect tehnic refăcut, care se va face cu consultarea populaţiei”, a precizat primarul Florin Oancea, la finalul discuţiilor cu oamenii. O soluţie dată de directorul tehnic al Primăriei Deva, Mircea Davidescu, a fost aceea de lărgire a părţilor destinate accesului pietonal şi traficului rutier, prin întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal. Totodată, decizia se va lua în funcţie de prevederile legislaţiei pentru protecţia mediului.
De remarcat este faptul că, autorităţile locale, în special actualul primar al municipiului Deva, Florin Oancea, au luat o decizie de suspendare a unor lucrări, luând în considerare doleanţele şi criticile oamenilor. O decizie care nu s-a mai luat până acum, vorbind de cazurile în care cetăţenii Devei au avut dreptate în susţinerile lor, nicidecum despre contestatarii de serviciu.
Proiectul de amenajare a unui trotuar pe Aleea Păcii a fost iniţiat în martie 2017, de către fostul primar Mircia Muntean şi aprobat de Consiliul local. Licitaţia pentru realizarea lucrării a fost câştigată de firma Traviadis SRL Simeria, administrată de Daniel Nicolae Imre, firmă care a subcontractat întocmirea documentaţiei tehnice societăţii Mobi Cons SRL. Primăria Deva a emis autorizaţia de construire nr. 263/13 noiembrie 2017, semnată de către fostul primar interimar Ovidiu Moş, fostul arhitect şef al municipiului Angela Kalauz şi secretarul Laura Sârbu, fiecare pentru domeniul său de competenţă. Valoarea totală a lucrărilor şi a costurilor de proiectare se ridică la 176.200 de lei, termenul de realizare a lucrărilor fiind de două luni.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 7.06.2018

Dragoş Marius Botoroagă, om de afaceri din judeţul Hunedoara Pentru că a fost condamnat definitiv la doi ani şi şase...

Bulina albă, 7.06.2018

Ferdinand-Zoltan Pogocsan, viceprimar al municipiului Deva: Pentru că s-a bucurat de susţinerea şi încrederea colegilor din Consiliul local Deva, care...

Gura lumii, 7.06.2018

Vorbesc cârcotaşii prin târgul cu cetate că un director de şcoală face ce vrea la locul de muncă. Pentru că...

Închide