Politica si administratie

Multinaţionalele trebuie să plătească impozite acolo unde îşi desfăşoară activitatea

Multinaționalele trebuie să plătească impozite acolo unde își desfășoară activitatea, și nu doar unde își au sediul central, a afirmat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, Grupul PPE).
El a amintit faptul că Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a reușit să obțină un acord prin care se impune o rată minimă de impozitare a firmelor de 15%, acesta fiind deja parafat de peste 130 de țări.
Potrivit europarlamentarului, marile com­panii, inclusiv cele de tehnologie, trebuie, într-o manieră echitabilă, să achite partea lor de taxe acolo unde își generează profiturile. ”Cred că această rată minimă de impozitare de 15%, obținută în urma unor îndelungate negocieri, este o soluție ambițioasă. Această taxă ar putea lucra efectiv în favoarea luptei împotriva pa­radisurilor fiscale”, a spus deputatul euro­pean.
Grupul PPE din Parlamentul European consideră că o astfel de măsură va pune capăt planificării fiscale agresive și va garanta că marile companii de tehnologie își plătesc partea lor echitabilă de taxe, a subliniat Iuliu Winkler.
În opinia sa, realizarea acordului privind taxarea minimă a companiilor multi­națio­nale a fost accelerată de șocul provocat de pandemia de coronavirus, care, în conti­nuare, va produce efecte în multe domenii ale economiei și finanțelor globale.
Conform lui Winkler, România, care are o cotă de impozitare a profitului de 16%, se află puțin peste limita minimă impusă de noul acord global. ”Aparent, țara noastră nu pare afectată de noul acord, dar, în realitate, am putea avea de câștigat din aplicarea regulii de alocare a cotelor de profit a acelor multinaționale care au vânzări de bunuri și servicii în România fără ca sediul lor de înregistrare să fie aici. Evaluarea unui eventual impact pozitiv se va putea face după ce mecanismele concrete vor fi elaborate și date publicității”, a adăugat europarlamentarul UDMR.

One thought on “Multinaţionalele trebuie să plătească impozite acolo unde îşi desfăşoară activitatea

  • Pai de exemplu arcelormittal hunedoara face profitul în afara tarii!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura