Sport

Multe orgolii, puţină miză, în derbiul judeţean

Ciprian Marinuţ11 x 1 silviu bolos cns cetate

Cele mai bune echipe hunedorene ale momentului, CNS Cetate Deva şi FC Hunedoara, se vor afla faţă în faţă, azi, pe Stadionul „Cetate”, într-un derbi fotbalistic judeţean în care orgoliile sunt mai mari decât miza. FC Hunedoara a ieşit din calculele promovării, CNS „Cetate” este  departe de emoţiile retrogradării, astfel că ambiţia de a fi numărul unu pe plan judeţean este mai importantă decât punctele puse în joc.
Cu gândul la victorie
Prin prisma rezultatelor din retur şi a statutului de gazdă, CNS „Cetate” este principala favorită. Trupa antrenată de Marius Sîrbu este neînvinsă în primele runde ale primăverii şi a strâns patru puncte din şase posibile, din două meciuri disputate în deplasare: 1-1 cu ACSO Filiaşi şi 2-1 cu Pandurii II Tg. Jiu. Totuşi, tânărul tehnician de la CNS Cetate Deva este moderat în declaraţii, precizând că la FC Hunedoara jucătorii fac o profesie din fotbal, în vreme ce la Deva, unii dintre componenţii lotului se antrenează după orele de serviciu. „FC Hunedoara are prima şansă, pentru că  are un lot mai omogen şi mai experimentat. Totuşi, cred că avem forţă să câştigăm şi cu echipe cu pretenţii şi că nu le va fi uşor la Deva, deşi jucătorii mei vin la antrenamente după orele de serviciu. Sunt convins că vom face un meci frumos şi vom obţine puncte. Sperăm ca publicul să vină în număr mare, să ne susţină, pentru noi e important”, a spus Marius Sîrbu. De la CNS „Cetate” vor absenta Tudor Şaucă, fiind suspendat, şi Raul Doda, care e accidentat.
„Alb-albaştrii” au de partea lor ascendentul moral al victoriei din tur cu scorul de 3-1, dar  rezultatele din primele trei etape ale returului sunt mai modeste decât ale devenilor. FC Hunedoara a început sezonul cu o remiză (1-1 acasă cu Naţional Sebiş), a continuat cu un eşec îngrijorător (0-4, în deplasare cu Performanţa Ighiu) şi a înregistrat o victorie chinuită (2-1, cu CS Ineu) în runda precedentă. Totuşi, antrenorul Mircea Alic jr. susţine că FC Hunedoara intră pe teren cu gândul la un rezultat pozitiv la fiecare meci şi că la Deva obiectivul este acelaşi. „Pentru noi, fiecare meci este la fel. Nu contează numele sau locul din clasament al echipei pe care o întâlnim. Fiecare meci îl tratăm cu seriozitate, iar la Deva vom merge să luăm cele trei puncte puse în joc”, a spus tehnicianul, pentru site-ul suporterilor hunedoreni.
Partida CNS Cetate Deva – FC Hunedoara se va juca azi, de la ora 15.00, pe stadionul „Cetate”. Meciul va fi arbitrat dem o brigadă din Cluj, formată din Dragoş Lunca, la centru, ajutat de asistenţii Iosif Nasc şi Anghel Todea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura