Modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

7 august 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Mesagerul financiar-fiscal

În Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018 a fost publicată Legea nr. 212/2018 din 25 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative.
În cele ce urmează vă prezentăm principalele modificări şi completări ale actelor normative:
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

La articolul 7, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 7(1) – Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de şase luni de la data emiterii actului.
(3) – Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de şase luni de la data la care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul acestuia. Termenul de şase luni prevăzut în prezentul alineat, precum şi cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripţie.

La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 8(1) – Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.

La articolul 10, alineatele (1) şi (1^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 10(1) – Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(1^1) – Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluţionează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluţionează potrivit rangului autorităţii, conform prevederilor alin. (1).”

La articolul 16, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 16(1) – Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.“

La articolul 272 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, alineatele (2) – (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) Structurile specializate de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal contestatarii sunt competente pentru soluţionarea contestaţiilor ce au ca obiect:
a) creanţe fiscale în cuantum de până la 3 milioane lei;
b) măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de până la 3 milioane lei;
c) deciziile de reverificare, cu excepţia celor pentru care competenţa de soluţionare aparţine direcţiei generale prevăzute la alin. (5);
d) creanţele fiscale accesorii, indiferent de cuantum, aferente creanţelor fiscale principale stabilite prin decizii de impunere/acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere contestate şi pentru care competenţa de soluţionare a contestaţiei revine structurii specializate de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor.
(3) Structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili este competentă să soluţioneze contestaţiile formulate de marii contribuabili ce au ca obiect:
a) creanţe fiscale în cuantum de până la 3 milioane lei;
b) măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de până la 3 milioane lei;
c) deciziile de reverificare, cu excepţia celor pentru care competenţa de soluţionare aparţine direcţiei generale prevăzute la alin. (5);
d) creanţele fiscale accesorii, indiferent de cuantum, aferente creanţelor fiscale principale stabilite prin decizii de impunere/acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere contestate şi pentru care competenţa de soluţionare a contestaţiei revine structurii specializate de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.
(5) Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. este competentă pentru soluţionarea contestaţiilor care au ca obiect:
a) creanţe fiscale în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare;
b) măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare;
c) creanţe fiscale şi măsura de diminuare a pierderii fiscale indiferent de cuantum, precum şi decizia de reverificare, în cazul contestaţiilor formulate de contribuabili împotriva actelor emise de organele fiscale din aparatul central al A.N.A.F.;
d) creanţele fiscale accesorii, indiferent de cuantum, aferente creanţelor fiscale principale stabilite prin decizii de impunere/acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere contestate şi pentru care competenţa de soluţionare a contestaţiei revine Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F.“
Prevederile se aplică contestaţiilor depuse după data intrării în vigoare a prezentei legi.

 

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.
Societate de consultanţă fiscală • Societate de audit financiar
email: [email protected]

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Succes remarcabil al canotorilor români la Europene

Delegaţia României a câştigat şapte medalii la întrecerile Campionatelor Europene de la Glasgow, din nouă probe şi a încheiat pe...

Au început Campionatele Europene de Atletism

Au început la Berlin, pe Stadionul Olimpic, întrecerile unei noi ediţii a Campionatelor Europene de Atletism. România a plecat la...

Devenii, vicecampioni naţionali la 1.000 m caiac

Baza nautică de la Bascov-Budeasa a găzduit la finalul săptămânii trecute Campionatul naţional de viteză pentru juniori I, II şi...

Închide