Politica si administratie

Modernizarea iluminatului public în Simeria, proiect de peste 10 milioane de lei

Adriana Năstase

Primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu (foto), anunţă un alt proiect de investiţii, cel al iluminatului public. Este vorba de un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, axa 3, prioritatea de investiţii 3.1 C.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 10.178.000 de lei. Ce înseamnă această investiţie pentru oraşul nostru? Proiectul prevede reabilitarea întregului sistem de iluminat public de pe raza oraşului Simeria, respectiv a celor şase localităţi aparţinătoare, Simeria Veche, Uroi, Cărpiniş, Săuleşti, Bârcea Mare şi Sântandrei. Efectiv, iluminatul public existent va fi modernizat. Vor fi montate 1.648 aparate de iluminat tip LED performanţe controlate prin telegestiune comandată automat dintr-un dispecerat. Lucrările respective presupun şi 13 extinderi de reţea subterană, iluminatul zonelor de risc precum treceri de pietoni prin alimentare dublă respectiv reţea şi panouri fotovoltaice. Trebuie spus că proiectul a trecut de faza de admisibilitate şi conformitate şi se află în faza de evaluare tehnico-financiară pentru a fi finanţat”, a declarat primarul Emil Rîşteiu pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. Primarul Simeriei se axează în acest an pe proiecte destinate în principal elevilor, fiind un susţinător al învăţământului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura