Politica si administratie

Veşti bune, se restituie timbrul de mediu! Câţi hunedoreni îşi recuperează banii

Sorina Popa

Premierul României, Viorica Dăncilă, a anunţat în urmă cu câteva zile că şoferii îşi vor recupera banii până la sfârşitul lunii iunie 2019, pentru timbrul de mediu. Din cauză că bugetul de stat nu a fost adoptat la începutul anului, nici timbrul de mediu, adică taxa plătită de cei care şi-au înmatriculat maşini după 2013, nu a putut fi restituit proprietarilor.

Până la finalul anului trecut, în jur de un milion de şoferi şi-au recuperat banii daţi pe taxa auto, adică 2,5 miliarde de lei în total, însă alţi aproape 6 milioane de şoferi încă mai aşteaptă să-şi recupereze banii, cu tot cu dobânzile aferente. Suma depăşeşte 4 miliarde de lei! Pe lângă restituirea taxelor auto, statul va trebui să achite şi dobânzile datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii şi data restituirii taxei auto 2019. Mulţi dintre cei care au de recuperat banii au obţinut acest drept în instanţă. Ceilalţi, au depus doar o cerere, după o hotărâre de guvern.
În judeţul Hunedoara, au fost înregistrate 18.415 de cereri de restituire a timbrului de mediu, în valoare totală de 41.553.251 de lei. La Deva, sunt peste 5.000 de solicitări depuse, în valoare de peste 12 milioane de lei, la Hunedoara, 3.325 de cereri de restituire, în valoare de 7,5 milioane de lei, la Petroşani, peste 4.000 de cereri, de peste 9 milioane de lei.
Timbrul de mediu a intrat în vigoare din data de 15 martie 2013 pentru autovehicule, iar din acel moment, taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii. Timbrul de mediu pentru autovehicule face parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura