Misiune dificilă pentru salvarea unui cal

salvare cal (1)
Pompierii militari din Petroşani au muncit mai bine de patru ore, pentru a scoate un cal, care căzuse într-o canalizare de la ieşirea din oraş.
Stăpânul animalului l-a lăsat pe un teren viran şi s-a dus la un bar, însă calul a căzut în canalul descoperit. Pentru a fi scos la suprafaţă, a fost nevoie de intervenţia pompierilor, iar un medic veterinar de la Vulcan a dat o mână de ajutor. „Intervenţia a fost foarte dificilă. Am fost anunţaţi prin Serviciul 112 şi pentru a putea scoate calul din canalul cu deschizătura de circa 50 de centimetri şi adânc de aproximativ patru metri, am muncit patru ore. Ne bucurăm că am reuşit să-l scoatem aproape fără nici o zgârietură”, a declarat plt. Valentin Petria, şeful echipei de pompieri, care a intervenit la operaţiunea de salvare. Potrivit medicului veterinar, Marius Cioară, din cadrul Circumscripţiei Veterinare Vulcan, care a condus operaţiunea de salvare a calului, astfel încât să nu se rănească, animalul nu are nici o rană care să-i pună viaţa în pericol. Poliţiştii comunitari din Petroşani au anunţat că-l vor sancţiona pe proprietarul calului, pentru că l-a lăsat nesupravegheat pe domeniul public. (D. Istudor)

One thought on “Misiune dificilă pentru salvarea unui cal

  • 12 septembrie 2009 la 17:53
    Permalink

    Sunteti siguri ca nu a “tras” si calul vreo doua beri pe furis?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare