ActualitateFlash

Mircia Muntean rămâne să execute pedeapsa în închisoare

Natalia Bumbac

Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins fostului primar al Devei, Mircia Muntean (foto), contestaţia împotriva executării pedepsei. Hotărârea a fost dată ieri şi este definitivă, a declarat purtătorul de cuvânt al instanţei, Cosmin Muntean.
Fostul primar al Devei a depus contestaţie la executarea pedepsei primite în dosarul supranumit „Benzinăria Shell“, în care a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Mircia Muntean a formulat contestaţie la executarea pedepsei în baza deciziei date de Curtea Constituţională a României prin care infracţiunea de abuz în serviciu a fost reinterpretată şi parţial dezincriminată.
În prezent, fostul edil şef al Devei se află în penitenciar, unde ispăşeşte pedeapsa de şase ani de închisoare. Acesta a fost condamnat definitiv în 24 aprilie 2017 în dosarul supranumit „Alcoolul la volan”, la doi ani de închisoare cu executare. Pedeapsă la care s-au adăugat şi cei patru ani primiţi pentru abuz în serviciu, beneficiul suspendării executării pedepsei fiindu-i revocat. Mircia Muntean a încercat în mai multe rânduri să răstoarne sentinţele prin care a fost condamnat, formulând în instanţă mai multe cereri în acest sens sau exercitând căi extraordinare de atac, precum recursul în casaţie. Până acum, toate cererile i-au fost respinse.

3 comentarii la „Mircia Muntean rămâne să execute pedeapsa în închisoare

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura