Mircia Muntean, presedinte interimar al PNL Deva

Nicolle Ebner

Noul Birou Permanent Municipal interimar al PNL Deva a fost validat, avându-l în frunte pe primarul Devei, Mircia Muntean (foto).
Mircia Muntean i-a desemnat pe membrii Biroului Municipal interimar. Conform statutului partidului, alegerile în cadrul PNL Deva trebuie să aibă loc în termen de 90 de zile de la demisia fostului preşedinte, Florin Oancea (n.r. – 10 aprilie), termenul limită pentru desfăşurarea acestora fiind data de 10 iulie. Noul Birou Municipal interimar al PNL Deva, propus de Mircia Muntean, şi validat de BPT, are următoarea componenţă: Alexandru Borbean, Cosmin Costa, Dorel Cuiava, Ioan David, Ioan Gumo, Dumitru Ifrim, Daniil Lazăr, Ioan Macovei, Vasile Mărginean, Lucian Morogan, Marcel Morar, Dorin Oană, Carol Panduru, Alin Rădoane, Lucian Stratulat, Carmen Velniciuc.

CL Deva trebuie să redea PNL funcţia de viceprimar
„După ce am îndeplinit cerinţele lui Mircia Muntean, aştept acum din partea acestuia la fel, respect faţă de sarcina trasată de conducerea judeţeană a partidului”, a afirmat liderul liberalilor hunedoreni, Mircea Ioan Moloţ. Astfel, Mircia Muntean are obligativitatea să repună în funcţia de viceprimar un liberal, la Consiliul Local. Primarul Devei are mână liberă şi în alegerea acestuia. Oricine, numai liberal să fie în locul Corinei Oprişiu de la PDL, cu care a fost înlocuit Florin Oancea.
Cât despre sancţiunea propusă de către BPT, de excludere din partid a celor opt consilieri locali (care se regăsesc pe lista Biroului interimar PNL Deva, selectat de Mircia Muntean), aceasta urmează să fie analizată de Delegaţia Teritorială, la o dată care încă nu s-a stabilit, urmând să se ia o decizie, conform prevederilor statutare.

4 comentarii la „Mircia Muntean, presedinte interimar al PNL Deva

  • 10 mai 2010 la 8:04
    Permalink

    Un teatru ieftin si de prost gust.

  • 10 mai 2010 la 15:11
    Permalink

    Acuma pot vedea toti devenii si hunedoreanii ce echipa performanta are MIRCIA MUNTEAN la PNL DEVA .

    Cu un CUIAVA DOREL fochist la o scoala generala , cu un MOROGAN LUCIAN o sluga a primarului , cu un badiguard pe nume RADOANE , cu secretara primariei pe post de oracol si cu ceilalti pupincuristi tradatori ai valorilor liberale pe post de masina de vot . HALAL PINOCHIO . Vei duce PNL -ul la sub 10 % in 2012 nenorocitule .

    Lepadatule ( hotule ) pe INALT FUNCTIONARUL PUBLIC PRICAJAN DAN de ce nu l-ai trecut in ziar ca figuteaza si el pe lista lui MUNTEAN PINOCHIO .

  • 10 mai 2010 la 15:16
    Permalink

    Lepadatule de Regizorul porno de la Primaria DEVA COSTA COSMIN ai uitat ?

  • 10 mai 2010 la 15:23
    Permalink

    De PANDURU si MORARU nu mai spuneti nimic ? SOGORII PNL -lui

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare