Mircia Muntean candidează la Primăria Deva din partea PSRO

Natalia Bumbacmircia

Deputatul PSD Mircia Muntean a anunţat sâmbătă, 21 noiembrie, în mod oficial, că va intra în bătălia electorală pentru a recâştiga fotoliul de primar al Devei, pe care l-a deţinut timp de patru mandate. Fostul edil îi va avea drept aliaţi şi susţinători la alegerile locale din 2016 pe cei de la Partidul Social Românesc (PSRO), condus de Mircea Geoană.
Se pregăteşte de campania electorală
Anunţul a fost făcut cu ocazia Conferinţei regionale a PSRO, la care a participat preşedintele partidului Mircea Geoană, conducerea judeţeană a formaţiunii şi reprezentanţi din alte judeţe ai partidului. În discursul pe care l-a rostit în faţa celor prezenţi, Mircia Muntean a ţinut să precizeze rezultatele bune pe care le-a avut în toate competiţiile electorale în care s-a implicat, arătând zestrea de voturi cu care intră în PSRO Hunedoara. La rândul său, Mircea Geoană a afirmat că la alegerile prezidenţiale din 2009, în al II-lea tur, în Hunedoara a luat cele mai multe voturi la nivel naţional, raportat la numărul populaţiei cu drept de vot din judeţ, avându-l de partea sa pe fostul edil al Devei. Mircia Muntean a mai spus că încă nu a semnat o adeziune cu PSRO Hunedoara şi nici nu a plecat din PSD, lucru pe care-l va face săptămâna care urmează. Acesta a mai declarat că a aşteptat din partea celor de la PSD să-l anunţe dacă va fi sau nu candidatul lor la Primăria Deva, dar răspunsul a întârziat. Motiv pentru care a decis să treacă la PSRO Hunedoara, pentru a-şi putea pregăti din timp campania electorală şi pentru a reînnoda legăturile cu devenii.
„Desfiinţez ţâţele lui Udrea”
În plus, Mircia Muntean a dat detalii despre echipa cu care îşi propune să revină în fruntea Primăriei Deva, care va fi formată în proporţie de 50 la sută din reprezentanţi ai societăţii civile, selectaţi de o comisie din componenţa căreia vor face parte şi reprezentanţi ai presei locale. Fostul edil a explicat şi de ce a acceptat sprijinul partidului lui Mircea Geoană, deşi, în prezent este membru al PSD Hunedoara. „Mircea Geoană mi-a întins acum o mână sprijinindu-mi candidatura. Totuşi, nu trebuia nici PSD-ul să se joace cu mine ca pisica şi şoarecele. Eu i-am respectat şi mă bucur că am putut vota alături de ei pensiile şi salariile, o reparaţie morală adusă celor din sistemul bugetar. Cred că au pus două aspecte în cântar cei de la PSD, dacă nu-l încorsetăm, dându-i 11 consilieri de-ai noştri răi, să-l ţinem la locul lui, mâine-poimâine ne trezim că Dragnea îl propune preşedinte la PSD pe judeţ. Pentru că din sondaje era clar că voi intra la primărie. Era un risc pentru organizaţia PSD Hunedoara. Şi atunci au spus: hai să facem un struţo-cămilă din el, să-l anunţăm după ce începe campania, să-l blocăm de tot, sau să-l dirijăm în aşa fel încât să nu câştige primăria şi să intre doar lista noastră de şapte – opt consilieri, câţi probabil ar fi luat PSD-ul cu mine. Acestea au fost temerile lor”, a precizat Mircia Muntean.
Printre priorităţile pe care le are în agenda cu care vrea să vină la primărie, fostul edil a pus pe primele locuri problemele legate de traficul rutier din municipiu. „În primul rând, repun statuile. Mai apoi, opresc toate stopurile semaforice. Desfiinţez ţâţele lui Udrea (n. r. limitatoarele de viteză) din toate zonele municipiului şi pe urmă mă apuc de treabă serios. În primul rând, voi face parcul de mediu către Mureş, acolo vom face piste de biciclete. Nu aici, unde au fost făcute. Pentru că oamenii nu-şi dau copiii să-i lovească maşinile din staţiile de benzină de pe marginea drumului. (…) Le demonstrez devenilor că în cinci zile, toate adormirile astea care le-a făcut primarul în ultimii trei ani de zile le voi dărâma şi le voi da trecutului”, a adăugat fostul edil.
„În două zile s-a răzgândit”
Deşi Mircia Muntean susţine că nu a primit un răspuns din partea conducerii PSD Hunedoara privind desemnarea sa drept candidat pentru Primăria Deva, preşedintele social democraţilor din judeţ, Laurenţiu Nistor, dă de înţeles că lucrurile nu stau chiar aşa. „Am aflat că Mircia Muntean a fost la o întâlnire cu Mircea Geoană, care a spus că l-a cooptat în echipa sa şi că va fi candidatul PSRO la Primăria Deva. Părerea mea este că-i o persoană imprevizibilă, pe care nu te poţi baza. Nu am decât să-i urez succes şi să-şi vadă de treabă. I-aş sugera să-şi caute un partid tânăr, pentru că am înţeles că a spus că PSD-ul este un partid îmbătrânit. Cred că la vârsta lui merită un partid tânăr, probabil un partid cu media de vârstă de până la 15 ani. Cale de întoarcere în PSD pentru el nu mai este”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara. Întrebat dacă a evitat să-i dea un răspuns ferm lui Mircia Muntean privind susţinerea candidaturii sale la Primăria Deva, liderul social democrat a afirmat următoarele: „cred că minte. Întrebaţi-l despre discuţia de miercuri, 18 noiembrie, pe care am avut-o cu el, eu şi Liviu Dragnea. Şi el de miercuri până sâmbătă s-a răzgândit, vă daţi seama ce caracter.”
Laurenţiu Nistor a refuzat să spună despre ce a discutat cu Mircia Muntean, făcând apel la sinceritatea fostului edil, cerându-i lui să spună despre ce au discutat în prezenţa lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

6 comentarii la „Mircia Muntean candidează la Primăria Deva din partea PSRO

  • 21 noiembrie 2015 la 22:32
    Permalink

    Este rusinos ,are o condamnare de 4 ani cu suspendare pentru fapte de coruptie .

  • 22 noiembrie 2015 la 9:55
    Permalink

    Din nou aceeasi intrebare cu doua variante . Ce sa facem / Sa radem ? Sa plangem ?

  • 23 noiembrie 2015 la 19:22
    Permalink

    ” Mai apoi, opresc toate stopurile semaforice”. Tare de tot. Si tatele erau a lui Marginean nu a lui Udrea, ca alea erau flescaite si nu daunau masinilor.
    Mircia viseaza frumos dar pana la alegeri mai are de trecut un hop/proces care ii poate fi foarte daunator.
    🙂 🙂 🙂

  • 23 noiembrie 2015 la 21:28
    Permalink

    Apropo, devierile lingvistice sunt la ordinea zilei. Domnule Mircia Muntean, struţo-cămilă este de genul feminin. E adevărat, pentru a fi primar nu este nevoie de studii lingvistice, de stil în vorbire. Cu toate acestea un personaj public, fie el şi primar trebuie să se respecte cât de cât, altfel poate deveni ridicol. Şi atenţie, Purcel nu doarme, veghează să vă prindă la…Cotul Donului. Altfel e bine că aţi ales un partid de viitor. Păcat că e de stânga şi se duc pe…Apa Sâmbetei valorile liberalismului atât de dragi Domniei Voastre.

  • 27 noiembrie 2015 la 11:23
    Permalink

    Toata lumea vorbeste de partide de stanga, dar macar stie careva ca in Romania nu exista partid de stanga… exista doare de centru stanga si centru dreapta… mai cititi inainte sa va dati cu parerea si sa incercati sa pareti intelectuali….

  • 27 noiembrie 2015 la 15:15
    Permalink

    Corect, asa este, nu exista stanga sau drepta in sensul pur al cuvantului. Dar partidele, din nefericire, nu prea isi respecta doctrina si ideologia. Functioneaza doar doctrina…interesului personal.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.