Sport

Florentina Marincu, din nou „stea a Balcanilor”

Ciprian Marinuţ11 x 1 marincu alexe cu trofeul dn 29013

Atleta Florentina Marincu (în foto, în stânga), legitimată la CNS „Cetate” Deva, a primit trofeul „Stele în devenire” ale Balcanilor, în cadrul Galei pe anul 2015 a Asociaţiei Federaţiilor de Atletism din Balcani, desfăşurate la Tbilisi. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe (în foto, în dreapta) a fost recompensată pentru rezultatele deosebite din anul în curs, în care a fost campioană europeană de junioare şi medaliată cu bronz la triplusalt, la Eskilstuna, dar şi medaliată cu bronz la Campionatele europene indoor ale seniorilor de la Praga, unde a stabilit şi un nou record european de junioare, cu o performanţă de 6,79 metri.
Recompensată pentru a doua oară în carieră
Este pentru a doua oară când atleta de 19 ani din Şoimuş cucereşte trofeul care recompensează speranţa numărul unu a atletismului balcanic, după cel obţinut în 2013, când devenise dublă campioană mondială de cadete. În 2015, Florentina Marincu a avut un sezon foarte bun, fiind multiplă medaliată naţională, campioană balcanică la săritura în lungime şi triplusalt atât la senioare, cât şi la junioare şi triplă medaliată continentală. Pe plan european, Florentina a cucerit titlul de campioană de junioare la săritura în lungime şi a fost medaliată cu bronz la triplusalt, la Campionatul European desfăşurat la Eskilstuna (Suedia), şi a obţinut medalia de bronz la Campionatele europene indoor ale seniorilor de la Praga, unde a stabilit şi un nou record european de junioare, cu o performanţă de 6,79 metri. Trofeul similar pe 2015 la masculin a fost atribuit aruncătorului de suliţă sloven Matija Muhar, şi el campion european de juniori în oraşul suedez. Trofeele au fost înmânate la cea de-a cincea ediţie a Galei Atletismului Balcanic, din capitala Georgiei, la ceremonie asistând şi preşedintele federaţiei europene de specialitate, Svein Arne Hansen, vicepreşedintele European Athletics şi preşedinte AFAB, Dobromir Karamarinov, care a efectuat operaţiunile propriu-zise, precum şi Christian Milz, CEO al EAA.
„Anul 2015 a fost unul foarte bun pentru Florentina, care, pe lângă performanţele sportive, a reuşit să promoveze şi examenul de bacalaureat şi să fie admisă la Facultatea de Educaţie fizică şi Sport, din Alba Iulia”, a spus antrenorul Nicolae Alexe. Atleta şi antrenorul său au fost invitaţi şi la Gala Atletismului Românesc în cadrul căreia Federaţia Română de Atletism îi va premia, miercuri, 25 noiembrie, la Buşteni, pe cei mai performanţi sportivi şi tehnicieni ai anului 2015. „Nu ştim exact ce va fi, dar cu siguranţă Florentina va fi recompensată pentru performanţele din acest an”, a precizat Nicolae Alexe, care cu acest prilej va participa şi la Consfătuirea anuală a antrenorilor de atletism.
O altă săritoare în lungime, lideră la senioare
Titlurile de „Cea mai bună atletă”, respectiv „Cel mai bun atlet” din Balcani pe 2015 au fost acordate unei alte săritoare în lungime, Ivana Spanovic, din Serbia, campioană europeană indoor la Praga, unde Florentina Marincu a fost a treia, respectiv alergătorului pe 800 de metri Amel Tuka (Bosnia Herţegovina), medaliat cu bronz la Campionatele mondiale de la Beijing, din august. Din Asociaţia Federaţiilor de Atletism din Balcani fac parte 16 ţări: Albania, Armenia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Georgia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia şi Turcia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura