Comunitate

Minus la buget şi pentru administraţia din Densuş

04 Primar Densus Bugari Traian (4)Magdalena Şerban

Nici la Densuş, bugetul nu dă pe dinafară în 2016. Banii sunt mai puţini decât anul trecut, dar nevoia de proiecte investiţionale a rămas neschimbată pentru conducerea comunităţii de aici.
Preconizează noi investiţii
„Prin Finanţele Publice am primit peste 1.350.000 de lei, iar Consiliul Judeţean ne-a alocat suma de 250.000 de lei pentru 2016. Incluzând veniturile din taxe şi impozite (circa 150.000 de lei), cărora li se adaugă cele înregistrate din valorificarea masei lemnoase (estimativ, 250.000 de lei), vom avea de administrat un buget de aproximativ 2.000.000 de lei. Anul precedent, datorită formulei de calcul bugetar, pot spune că ne-am descurcat onorabil, dar din moment ce banii veniţi prin Finanţe pentru echilibrarea bugetară sunt mai puţini pentru anul curent cu 400.000 de lei, vom vedea cum ne vom gospodări. Am avea nevoie de susţinere financiară pentru studii de fezabilitate, în principal. Asta, deoarece urmărim să depunem noi proiecte de investiţii în ce priveşte modernizarea de drumuri comunale, agricole şi forestiere, dar şi reabilitarea şi dotarea căminelor culturale. Bineînţeles, lista de obiective rămâne deschisă”, a spus Traian Bugari (foto), primarul din Densuş.
Se pregătesc actele pentru intabulare
Primarul Traian Bugari mai precizează că pentru modernizarea lăcaşelor culturale au fost depuse proiecte prin Compania Naţională de Investiţii, care au primit undă verde pentru finanţare. Problema a intervenit în momentul în care administraţia locală a trebuit să facă dovada proprietăţii prin extrase de carte funciară actualizate, edificiile respective nefiind intabulate. „Nici o clădire publică din comună, inclusiv cea a primăriei, nu a fost intabulată. Fiind vorba şi de o zonă necooperativizată, a trebuit să revizuim puţin situaţia din teren şi să actualizăm scripticul la faptic. Nu am avut parcelarea făcută, aşa că am parcelat, iar acum  vrem să obţinem titlurile de proprietate. O să fie ceva cheltuieli, dar trebuie să rezolvăm o dată pentru totdeauna această problemă, dacă vrem să facem investiţii de viitor”, a mai arătat primarul comunei Densuş.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura