Minte vs. muşchi, în semifinalele „Cupei Big Fm”

Fotbal-Cupa liceelor (17)Ciprian Marinuţ

Echipa CN „Decebal” a reuşit surpriza zilei de ieri a sferturilor de finală a „Cupei Big Fm” la fotbal, eliminând una dintre fostele campioane, CT „Transilvania”, cu scorul de 3-0. „Teoreticienii” de la Decebal vor juca în semifinalele competiţiei cu campioana en-titre, Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, care a dispus, tot ieri, cu 3-2 de formaţia de la Liceul Pedagogic.
Un meci dramatic, altul sec
Cele două partide din a doua zi a sferturilor de finală a „Cupei Big Fm” disputate ieri, la Sala Sporturilor din Deva, au avut scenarii diferite. Echipa Liceului Pedagogic, învingătoarea celui de-al doilea joc de baraj, a pus suflet în disputa cu multipla deţinătoare a trofeului, trupa de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, dar eforturile au adus doar dramatism, nu şi calificarea în semifinale. Mai inspirată şi mai eficientă, formaţia de la Liceul Sportiv s-a impus cu scorul de 3-2, după ce la un moment dat a condus cu 3-1.
În al doilea meci, echipa Colegiului Naţional „Decebal” a reuşit să furnizeze a doua surpriză a sferturilor de finală, învingând cu scorul de 3-0, formaţia Colegiul Tehnic „Transilvania”, câştigătoarea ediţiei de acum doi ani. „Teoreticienii” au abordat jocul cu mai multă înţelepciune şi au fost şi pragmatici în atac, astfel că s-au impus cu un sec 3-0. Cele două echipe învingătoare în meciurile de ieri se vor întâlni mâine în semifinalele competiţiei. În prima semifinală se vor întâlni formaţiile de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” şi cea a Liceului „Traian”. „Tehnologii” au trecut, luni, cu 2-0 de echipa Liceului „Sigismund Toduţă”, iar fotbaliştii de la „Traian” au scos din cursă formaţia CT Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, finalista ediţiei precedente, cu scorul de 3-1. Câştigătoarele meciurilor din semifinale se vor înfrunta, mâine, 27 februarie, cu începere de la ora 20:00, în ultimul act al competiţiei. În deschidere de la ora 19:00, se va disputa finala mică, finală care va stabili ocupanta locului trei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare