Ministrul Natalia Intotero, despre concetăţenii din diaspora: „Chiar dacă sunt plecaţi din ţară, românii vorbesc, simt, se roagă în limba română”

13 mai 2018 | 1 Comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Peste 400 de elevi de liceu din judeţul Hunedoara au participat, sâmbătă, la Deva, la prezentarea campaniei naţionale «Informare acasă! Siguranţă în lume!», derulată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), cu scopul de a-i informa pe cetăţenii români asupra riscurilor care pot apărea atunci când îşi caută un loc de muncă sau un program de studii în afara graniţelor.

„Mulţi vor să se întoarcă acasă”
„Este o campanie de informare prin intermediul căreia ne propunem să aducem la cunoştinţă riscurile la care pot fi supuse toate persoanele, începând de la tineri, până la persoanele adulte, care doresc să călătorească, să studieze sau să muncească în afara graniţelor ţării, în momentul în care nu pleacă echipaţi cu informaţia necesară“, a declarat ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero (foto, plan apropiat), prezentă la eveniment.
Ea a arătat că prin campania derulată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni se încearcă şi transmiterea unui mesaj pentru românii din afara ţării, care doresc să revină acasă, în sensul că România are proiecte ce pot veni în sprijinul lor. „Am avut nenumărate discuţii cu românii noştri, de pretutindeni. Chiar dacă sunt plecaţi de foarte mulţi ani de aici, din ţară, ei simt, vorbesc, se roagă, gândesc în limba română. Foarte mulţi dintre ei şi-ar dori să se întoarcă în ţară. Prin intermediul acestor campanii încercăm să le spunem că România este o soluţie, încercăm să venim cu multe proiecte în sprijinul acestora, pentru cei care doresc să se întoarcă acasă. Prin activitatea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni încercăm să păstrăm identitatea românilor noştri în ţările de rezidenţă, prin cursuri de limba română, proiecte educative, culturale, prin finanţarea mass-media în limba română, dar şi prin sprijinirea spiritualităţii, respectiv a cultelor din afara graniţelor ţării“, a spus ministrul Natalia Intotero.

În două etape
Lansarea campaniei la Deva a fost însoţită de intervenţii ale reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă şi ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, tinerilor fiindu-le prezentate oportunităţi de studiu sau de pregătire într-o meserie în ţară. Campania „Informare acasă! Siguranţă în lume!“ se va desfăşura în două etape: prima este adresată tinerilor şi este programată în lunile mai-iunie, iar cea de-a doua este destinată adulţilor şi este planificată să aibă loc în lunile septembrie-octombrie. Campania se va desfăşura la nivelul celor 41 de judeţe ale României. (Sorin Blada, AGERPRES)

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. flora spune:

    are dreptate proasta..vorbesc si se roaga sa crape toti politicienii si hotii lor din tara…

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Minciunile PSD-ALDE despre pensiile românilor: Punctul de pensie

De ani de zile, PSD minte pensionarii români că le aduce punctul de pensie la valoarea de 45% din salariul...

Futsal: Campionatul Naţional U-19

Echipa de juniori de la Autobergamo Deva şi-a aflat adversarele din grupa pe care o va organiza la Deva, în...

Fotbal Liga a III-a: ACS Şirineasa promovează în eşalonul superior

Echipa „adoptată“ de Valea Jiului a reuşit un rezultat cu care este promovată în liga superioară, indiferent ce se va...

Închide