Actualitate

Minerii de la Uricani se întorc în abatajul morţii

Adriana Năstase

De astăzi, activitatea în subteranul Exploatării Miniere Uricani va fi reluată, la trei săptămâni după ce o explozie produsă în subteranul minei s-a soldat cu decesul a cinci persoane. Ieri, conducerea minei a luat această decizie, după un control amănunţit al tuturor lucrărilor miniere din subteran.
„În perioada următoare, în baza unui program de lucru intens, de şase zile pe săptămână, activitatea exploatării se va concentra pe recondiţionarea lucrărilor miniere afectate de deflagraţiile produse în 5 februarie. Până la redeschiderea lucrărilor miniere compromise, o parte a personalului direct productiv de la Exploatarea Minieră Uricani (91 de persoane) va fi delegată la Exploatarea Minieră Lupeni, începând cu 1 martie“, se arată într-un comunicat al CNH Petroşani.
Au primit indemnizaţie egală cu salariul de bază
În urma celor două explozii produse în 5 februarie în subteranul Exploatării Miniere Uricani, activitatea minei a fost sistată, cu excepţia operaţiunilor incluse într-un program de lichidare a avariei. În intervalul 7-18 februarie, în care producţia minei a fost oprită, salariaţii Exploatării Miniere Uricani au beneficiat de o indemnizaţie egală cu salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi de sporul de vechime. Din 21 februarie, angajaţii Exploatării Miniere Uricani au fost pontaţi în concediu de odihnă până luni, 28 februarie, inclusiv. La Mina Uricani lucrează aproximativ 800 de angajaţi.
Cinci angajaţi ai Exploatării Miniere Uricani şi-au pierdut viaţa, pe 5 februarie, într-o explozie de metan ce a avut loc la 430 de metri adâncime, în subteranul minei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura