Gura lumii

La fel cum întreaga societate românească şi-a pierdut adevăratele valori în ultimii 20 de ani extrem de zbuciumaţi, iar personaje ca Gigi Becali au ajuns să fie „modele” pentru tineri, şi editurile au coborât jos de tot ştacheta la calitatea lucrărilor literare publicate. E deja arhi-cunoscut că nu se mai publică numai „producţiile” celor valoroşi sau recomandaţi de criticii adevăraţi şi că oricine are resurse financiare pentru a achita costurile de tipar şi pretenţiile de „prestanţă” ale editurii îşi poate transforma „creaţiile” într-o carte. Victimă a acestui flagel a supravieţuirii în condiţiile economiei de piaţă a căzut şi o cunoscută editură din oraşul cu cetate. Nu am făcut o recenzie de specialitate a titlurilor apărute la respectiva editură, pentru că unele compromisuri sunt de înţeles, însă publicarea unei cărţi de „poezele” cu grave greşeli gramaticale ni s-a părut mai mult decât un compromis. Editura s-a spălat într-un fel pe mâini de „erori”, trecând oficial şi corectura în cârca autorului. Dar apariţia unor texte în care apar gafe gramaticale de genul „vre-o” sau altele similare e o blasfemie, nu un compromis. Singura circumstanţă atenuantă a editurii o reprezintă faptul că tirajul e mic, aşa că foarte puţini vor ajunge să citească respectiva carte.

Pentru că, se ştie, cine s-a ars o dată cu ciorbă suflă şi-n iaurt, oficialii unui club de fotbal din sudul judeţului, ajuns în mod surprinzător în top, suferă şi în pauza competiţională de teama „propunerilor indecente” ale rivalilor din campionat. Cică, după ce au aflat că jucătorii veterani ai echipei lor au fost ţinta unor „atentate financiare” (nereuşite deocamdată – n.r) pentru a se preda şi a „presta în regim non-combat” în mai multe partide, acum responsabilii cu „contraspionajul” de la echipa cu pricina sunt mereu în alertă, deşi e vacanţă. Astfel, fotbaliştii consideraţi ca fiind riscanţi din această perspectivă sunt luaţi mereu la prelucrat şi purecat şi sunt urmăriţi mai ceva ca pe vremea fostei securităţi. Orice telefon primit de jucători e considerat suspect, orice întâlnire e văzută ca posibilă trădare. E drept că paza bună trece primejdia rea, însă astfel de exagerări se pot dovedi cu două tăişuri. O prea mare „vigilenţă” a oficialilor îi poate enerva pe jucători şi îi poate face şi mai vulnerabili decât condiţia lor financiară modestă în faţa posibilelor propuneri indecente.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.