Sport

Memorialul Michael Klein, la a doua ediţie

Nicolae Gavrea

Asociaţia Judeţeană de Fotbal a organizat, cu sprijinul CS Hunedoara şi în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara, competiţia de fotbal Memorialul Michael Klein, rezervată copiilor născuţi în 2011 şi mai mici de la echipele din judeţul Hunedoara şi dedicată celui care a fost iubitul fotbalist hunedorean.

Echipele participante, împărţite în patru grupe, s-au întrecut într-o competiţie la care toată lumea a câştigat, de la jucători până la susţinători, evoluţiile echipelor din teren fiind spectaculoase.
Fiecare formaţie din cele 12 înscrise la turneu a disputat câte două partide, iar la sfârşitul jocurilor, fără a se ţine cont de rezultate, toţi jucătorii au primit medalia comemorativă a turneului, iar pentru cluburile participante organizatorii au oferit cupe, diplome şi câte o minge de fotbal.
La finalul competiţiei, preşedintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean, a declarat: “A fost o competiţie reuşită cu o participare numeroasă. Au răspuns invitaţiei noastre formaţiile LPS Cetate Deva, ACS Viitorul Şoimuş, CS Hunedoara, CS CFR Simeria, ACS Dynamic Lupeni, CSO Retezatul Haţeg, ACS Şcoala de Fotbal Damian Militaru, ACS Galaxy Brad, ACS MF Hunedoara, ACS Stars Academy Călan, ASS Viitorul Teliuc şi CSM Dacia Orăştie 2010, care au dorit prin prezenţa lor la acest turneu să omagieze memoria lui Mişa Klein. Mă bucur să constatăm că aceşti minunaţi copii sunt dornici de spectacol, ceea ce s-a şi văzut aici“.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura