Comunitate

Medalie de aur şi premiul special pentru Insemex la Geneva

Magdalena Şerban

În intervalul 10-14 aprilie 2019, la Geneva s-a desfăşurat cea de-a 47-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii, organizat sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elveţian, statul şi oraşul Geneva, precum şi de Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală -OMPI. Dacă anul trecut, cercetătorii Insemex Petroşani au obţinut, în urma participării, o medalie de aur şi un premiu special, nici acum nu s-au lăsat mai prejos.

Manifestarea a reunit peste 800 de inventatori din mediul universitar, centre de cercetare şi transfer tehnologic, cercetători, instituţii şi organizaţii de stat, dar şi reprezentanţi ai mediului privat din întreaga lume. S-a desfăşurat în spaţiul expoziţional Palexpo, iar standul de prezentare al României a fost realizat sub egida Ministerului Cercetării şi Inovării, care a asigurat atât selecţia invenţiilor, cât şi participarea acestora la Salon.
„Au fost prezente 30 de invenţii din diferite domenii. În urma jurizării celor peste 1.000 de lucrări, delegaţia României s-a întors cu un palmares bogat de premii, constând în medalii de aur şi argint, precum şi premii speciale decernate de către comisiile de jurizare internaţionale. Institutul nostru a fost reprezentat prin dr. ing. Marius Şuvar, cercetător ştiinţific gr. II, cu invenţia «Stand experimental pentru determinarea limitelor de explozie pentru vaporii lichidelor inflamabile», elaborată de un colectiv multidisciplinar de cercetători. Lucrarea a primit Medalia de Aur şi a fost recompensată cu un Premiu Special din partea Association of Polish Inventors and Rationalizers. Dintre personalităţile marcante care au vizitat standul României aş menţiona pe Jean-Luc Vincent – preşedintele fondator al Salonului, Robert Hensler – preşedintele Palexpo, Jinga Ion – Ambasadorul permanent al României la ONU, Vlad Vasiliu – Ambasadorul României în Confederaţia Elveţiană, Adrian Ştefănoiu – Secretar de Stat Ministerul Cercetării şi Inovării, Ministrul Educaţiei din Thailanda etc”, a afirmat dr. ing. George Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani. Acesta a ţinut să mulţumească întregii echipe din Valea Jiului, care indiferent de ţara sau evenimentul în cadrul căruia alege să-şi prezinte invenţiile ce presupun muncă şi mult timp alocat, se pare că are succesul asigurat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura