Educatie si cultura

Maria Callas – glorie şi iubire

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, organizează în ziua de 22 noiembrie 2018, ora 13:30, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă desfăşurată sub genericul „Maria Callas – glorie şi iubire”.
Fidelă tradiţiei de a aduce în faţa publicului, în mod deosebit a publicului tânăr, subiecte atractive, care nu se studiază la orele de curs, instituţia noastră a organizat această activitate pentru marcarea celor 95 de ani care se împlinesc, la 2 decembrie, de la naşterea Mariei Callas (foto), considerată cea mai mare artistă lirică a secolului XX, vocea care a fascinat iubitorii de operă din întreaga lume.
Viaţa şi cariera artistică a marii cântăreţe vor fi prezentate pornind de la anii copilăriei petrecuţi la New York, cei ai adolescenţei din Grecia de baştină, culminând cu intrarea triumfală pe cele mai mari scene ale teatrelor lirice din lume: Arenele din Verona, Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Covent Garden din Londra, Opera Garnier din Paris şi enumerarea poate continua. Vor fi punctate marile roluri pe care le-a interpretat Maria Callas în operele celor mai mari compozitori: Rossini şi Verdi, Bellini şi Puccini, Donizetti şi Gounod etc. Toate acestea vor fi ilustrate cu arii celebre din opere care vor pune în lumină calităţile excepţionale ale vocii Mariei Callas: timbrul deosebit, acurateţea frazării, eleganţa interpretării, întinderea şi puritatea sunetului, toate fiind, alături de talentul nativ, rodul unei munci extraordinare.
Gloria artistică a Mariei Callas, neegalată vreodată de o altă cântăreaţă, va fi pusă alături de viaţa ei sentimentală zbuciumată şi marcată, în realitate, de nefericire.
Am organizat această prezentare cu speranţa că publicul tânăr va fi atras de muzica de operă, va căuta să se documenteze şi va dori să-şi facă o cultură muzicală atât de necesară pentru educaţia estetică.
Ca de obicei, la finalul prezentării, celor prezenţi în sală li se vor adresa întrebări din subiectul expus, iar cei care vor da răspunsuri corecte vor primi premii constând în cărţi şi diplome oferite de Biblioteca Judeţeană.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Deva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura