ActualitatePolitica si administratie

Marea împăcare. Administratorul public al Devei și consilierul local Emanuel Clej, moment emoționant în Consiliul Local Deva

În ultimele zile am asistat la un adevărat scandal vizavi de Ștrandul municipal din Deva. Dacă administrația locală ne in­forma că totul este în regulă, consilierul local AUR Emanuel Clej (foto dreapta) insista pe rețelele de socializare că lu­crurile nu stau chiar așa. S-a ajuns chiar și la jigniri, ceea ce nu arată, totuși, o ma­turitate a unora.

Prima oară
Astfel, administratorul public al muni­ci­piu­lui, Ciprian Luca (foto stânga), a explicat că nu sunt probleme la Ștrand, iar peste 1.000 de deveni au ales în weekend să-și petreacă timpul liber aici. Luca a avut și el o postare pe Facebook, susținând că Emanuel Clej trebuie să meargă la groapa de gunoi a administrației publice.
Ieri, la ședința de Consiliu Local, Ciprian Luca s-a așezat lângă consilierul AUR Emanuel Clej și a avut o intervenție în plen, cerându-și iertare față de alesul local. Este pentru prima oară când asistăm la așa ceva într-o ședință de Consiliu Local.
„Am constatat în ultima perioadă că s-au întâmplat niște lucruri legate de Ștrandul din Deva. S-a spus că sunt bacterii în apa din ștrand, nu este adevărat. Nu au fost pro­bleme, în afară de câteva secunde într-o zi, când a venit apă tulbure. Dar totul s-a remediat în scurt timp. Apa de pe rețea este tratată, deci nu există nu a existat nici un pericol. Au fost momente triste, când am constatat că ni se aduc niște acuzații grave, nefondate.
Am declarat atunci că domnul Clej (n.r. Emanuel Clej, consilier local AUR) trebuie să meargă la groapa de gunoi a administrației publice. Cred că trebuie să-mi cer scuze pentru formularea respectivă. Nu am avut nici o intenție să jignesc pe cineva, muncim pentru cetățeni. Dacă am supărat pe cineva, am puterea să recunosc când greșesc. Se mai întâmplă să te ia valul. În afară de aceste declarații vizavi de domnul Clej le mențin. Aici, la Primăria Deva, suntem de bună credință”, a spus administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca.
Alesul local Emanuel Clej a spus, după intervenția administratorului public că „apre­ciez când o persoană greșește. Eu
l-am iertat, sper să îl ierte și devenii. Apre­ciez că administratorul public și-a asumat neputința”, a spus consilierul local în ședința de CL Deva. (S.P.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura