Manifestări dedicate Zilei Naţionale, organizate de Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în fiecare an o activitate specială dedicată Zilei Naţionale a României, ziua făuririi României Mari, moment de răscruce al istoriei noastre.

Anul acesta, în ziua de 29 noiembrie, ora 13.30, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, am pregătit o activitate specială de evocare a principalelor momente care au condus la realizarea Marii Uniri, o evocare a marilor figuri de patrioţi care au înfăptuit actul de la 1 Decembrie 1918. Se va face o amplă şi bine documentată prezentare a întregului context intern şi internaţional care a favorizat unirea românilor din toate provinciile într-un singur stat. Publicul prezent va avea prilejul să afle şi numeroase lucruri noi, inedite, despre participarea hunedorenilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, despre contribuţia acestora la realizarea măreţului act istoric. Această activitate a Bibliotecii deschide seria de manifestări dedicate întâmpinării cu emoţie şi preţuire a centenarului Marii Uniri de la 1918.
Ca de obicei, publicul care va lua parte la momentul cultural amintit va fi format în principal din elevi de la colegiile şi liceele din Deva, dar la manifestare sunt aşteptaţi şi alţi prieteni ai Bibliotecii, public de toate vârstele care doreşte să-şi împrospăteze cunoştinţele sau să afle lucruri noi despre această mare şi îndrăgită sărbătoare a românilor.
La finalul expunerii, celor prezenţi în sală li se vor adresa întrebări legate de momentul 1 Decembrie 1918, urmând ca aceia care au oferit răspunsurile corecte să fie răsplătiţi cu premii constând în cărţi şi diplome oferite de Biblioteca Judeţeană.
De asemenea, şi în acest an, în preajma zilei de 1 Decembrie, în incinta Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva se va organiza o bogată expoziţie de carte având ca temă Marea Unire de la 1918.
Ioan Sebastian Bara, manager

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Elevii Colegiului Agricol din Geoagiu, ofertaţi de Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Prin proiectul „Pro-Acces” derulat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, liceenii sunt convinşi să-şi continue studiile după absolvire.

Gospodăriile de pe Strada Şerponilor din Uricani au acces la apă şi canalizare

La începutul lunii noiembrie 2017, Primăria oraşului Uricani şi Apa Serv Valea Jiului au decis, împreună, să investească fondurile repartizate...

Luptătoarea Denisa Fodor va participa la un puternic turneu internaţional

Multipla campioană naţională şi medaliată internaţională la lupte feminine, Denisa Fodor, va lua startul în acest final de săptămână, la...

Închide