Actualitate

Mai multe persoane au leşinat pe stradă din cauza căldurii

05 calduraNatalia Bumbac

De ieri, judeţul Hunedoara se află sub avertisment de temperaturi ridicate iar în zilele de 13 şi 14 august a fost anunţat cod galben de căldură. Prefectura judeţului Hunedoara a emis în cursul zilei de ieri, un comunicat de informare către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi către alte instituţii în vederea asigurării măsurilor de prevenire a efectelor caniculei.

Apelurile la urgenţă au crescut
Temperaturile ridicate de ieri au provocat deja probleme de sănătate câtorva hunedoreni. Un număr de opt persoane, care au leşinat din cauza căldurii, au fost ridicate direct din stradă de către echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Hunedoara. Potrivit datelor oferite de către Călin Dumitrescu, medic coordonator al SJA, cazurile au fost înregistrate în mai multe localităţi cum ar fi Deva, Orăştie, Petroşani şi Hunedoara. Iar numărul apelurilor la SJA în cursul zilei de ieri au crescut cu aproape 30 la sută faţă de zilele cu temperaturi normale. Acestea au fost din partea pacienţilor cu boli cronice, cum ar fi cei cu afecţiuni cardiace, care au avut nevoie de ajutor medical de urgenţă, din cauza problemelor de sănătate provocate de căldurile de afară.

Primăriile, pregătite să facă faţă caniculei
Autorităţile locale de la noi din judeţ au declarat că sunt pregătite pentru a asigura măsurile necesare în cazul instaurării temperaturilor ridicate, care pot afecta sănătatea hunedorenilor. „Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, am înfiinţat două puncte de prim ajutor medical şi două puncte de distribuirea apei potabile. Cele două locuri de distribuire a apei se găsesc în faţa Casei de Cultură şi în Piaţa Obor, iar cetăţenii mai au la îndemână şi cişmelele permanente cu apă potabilă de pe raza localităţii”, a declarat Dan Bobouţanu, viceprimarul municipiului Hunedoara. Şi în municipiul Deva, potrivit viceprimarului Ovidiu Moş, reprezentanţii Primăriei sunt pregătiţi pentru a asigura măsurile de prevenire a efectelor caniculei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura