Bătut şi tâlhărit de tovarăşii de pahar

12 august 2014 | 1 Comentariu | Publicat in: Eveniment, Flash

05  hoti DSC_0035Natalia Bumbac

Un tânăr din Certeju de Sus, de 29 de ani, a fost bătut şi tâlhărit chiar de prietenii lui în dimineaţa zilei de ieri.
Potrivit comunicatului emis de către IPJ Hunedoara, patru tineri au petrecut la un local din Deva, după care viitoarea victimă a chemat un taximetru pentru a se deplasa la domiciliu. Au urcat toţi patru în maşină, iar când au ajuns în zona Dealului 700 din Deva, unul dintre ei i-a cerut  taximetristului să oprească. Cei trei „prieteni” l-au obligat pe tânărul din Certeju de Sus să coboare, după care l-au bătut cu violenţă, i-au luat telefonul mobil şi suma de 920 de lei. După ce s-au văzut cu prada în mâinile lor, cei trei tâlhari au plecat de la locul faptei, lăsându-şi tovarăşul să zacă în boscheţi.
„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au luat măsura reţinerii celor trei suspecţi, dar şi a taximetristului care i-a transportat, acuzat de complicitate la comiterea infracţiunii de tâlhărie. Aceştia au fost duşi în cursul zilei de ieri în faţa magistraţilor Judecătoriei Deva cu propunere de arestare preventivă”, a declarat subcomisar Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. gicu spune:

    Care e “dealul 700” din deva ca drumul spre Certejul de sus trece prin Soimus.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Simota a scăpat de zăbrele

Afaceristul Alin Simota (foto) va râmăne în continuare în arest la domiciliu, conform deciziei de ieri a magistraţilor Curţii de...

Norvegiencele învaţă la „şcoala gimnastelor”

Un număr de 11 gimnaste şi patru antrenori din Norvegia se află în pregătire, în această săptămână, la Colegiul Naţional...

Laura Jurcă, gata de start la JOT

  Laura Jurcă, de la CNS „Cetate” Deva, unica reprezentantă a gimnasticii în lotul de 27 de sportivi care vor...

Închide