Sport

Mai iute decât liderul perfect

Ciprian Marinuţ

Pilotul brădean Mihai Cîmpeanu s-a clasat pe primul loc la grupa A, în ambele etape ale Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, desfăşurate, în week-end, la „Cupa Reşiţa”, devansându-l pe liderul perfect al grupei, Gunther Graf.

În Banat a fost… „fruncea”

Bolidul Mitshubishi Evo 6, pilotat de Mihai Cîmpeanu, a „zburat” ca vântul pe traseul din Valea Domanului, la „Cupa Reşiţa”, desfăşurată vineri şi duminică. Perfect pregătită pentru cursă şi măiastru ţinută în frâu, maşina l-a propulsat pe brădean în „fruncea” piloţilor de la grupa A în cele două curse şi i-a adus maximum de puncte din ambele etape. Pe lângă cele două locuri întâi la grupa A, pentru care a obţinut 40 de puncte şi ocuparea poziţiilor şase şi nouă în clasamentul open, Cîmpeanu are şi satisfacţia că l-a învins şi pe liderul perfect până atunci, Gunther Graf. În prima cursă de la Reşiţa, brădeanul a fost urmat în clasament de Ciprian Ciobotariu (Mitshubishi Evo 8) şi Gunther Graf (Toyota Celica), iar în a doua manşă, adversarii lui Cîmpeanu au făcut rocada între ei pe podium. În urma acestor rezultate, în clasamentul după şase etape al grupei A, podiumul se prezintă astfel: 1. Gunther Graf (Toyota Celica) – 107 puncte (4 locuri 1, 1 loc 2 şi 1 loc 3); 2. Ciprian Ciobotariu (Mitshubishi Evo 8) – 71 puncte; 3. Mihai Cîmpeanu – 70 de puncte. Pilotul brădean a strâns cele 70 de puncte în doar patru etape, în care a fost de două ori pe locul unu (2x 20 de puncte) şi de două ori pe locul doi (2×15 puncte) şi este în cărţi la câştigarea titlului naţional, deşi a absentat la primele două etape, din cauza unor probleme tehnice.

Plus de „sânge rece”

Cursele de la Reşiţa au fost marcate de accidentarea unui cameraman şi de câteva ieşiri în decor, care au sporit tensiunea, iar laurii au revenit piloţilor care şi-au stăpânit mai bine emoţiile şi au avut curajul să calce acceleraţia, în ciuda incidentelor. „În a doua manşă de antrenamente cronometrate din prima zi de concurs, cameramanul brădean Mihai Fekete a fost lovit de maşina lui Silviu Dumitrescu, care a pierdut controlul volanului şi a ajuns la spital cu fractură de humerus şi dublă fractură de femur drept. Apoi, Lucian Hora a pierdut o roată chiar la linia de sosire. A fost nevoie de mult sânge rece, pentru a mai rula în mare viteză după aceste evenimente, mai ales că acum doi ani, un pilot şi-a pierdut viaţa pe acest traseu. Totuşi, am riscat şi am… câştigat. Traseul a fost unul tehnic şi periculos, dar maşina m-a ajutat sută la sută şi am câştigat ambele manşe. În următoarele etape, de la Sinaia, vreau să repet performanţa, întrucât ţintesc locul I la grupa A în clasamentul general”, a spus Cîmpeanu.

Aviz… sponsorilor

Mihai Cîmpeanu, singurul pilot din judeţ care concurează cu succes în competiţiile naţionale din acest an, speră ca succesele de la Reşiţa să deschidă şi mai mult punga sponsorilor. „Teoretic, am mulţi sponsori, însă şi la Reşiţa am fost nevoit să pun bani din buzunarul propriu, pentru că unii dintre ei m-au sprijinit doar cu promisiuni. Sper ca trofeele cucerite la Reşiţa să îi determine să fie mai generoşi şi mai de cuvânt”, a spus pilotul brădean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura