Actualitate

„Magneţi” prinşi cu fierul furat de la Coroieşti

Suspecţii, trei tineri din municipiul Vulcan, reuşiseră să fure circa două tone de materiale feroase de la preparaţia de cărbune.

”Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Vulcan au efectuat o acţiune pe DN66A, în cadrul căreia au surprins în flagrant trei bărbaţi din municipiul Vulcan (cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani) care transportau cu o autoutilitară componente metalice în greutate de aproximativ două tone. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că elementele metalice ar fi fost sustrase din incinta unei unităţi industriale din zona Coroieşti – Vulcan”, a precizat IPJ Hunedoara. Potrivit unor surse, unul dintre cei trei suspecţi ar fi fost prins şi în urmă cu circa două săptămâni, tot după ce a participat la un furt de fier vechi de la Coroieşti. Poliţiştii au întocmit dosar cercetare penală şi efectuează cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor trei. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura