Luncoiu de Jos: Între cursuri școlare și modernizări
Magdalena Șerban
Dincolo de aspectele ce țin de cadrul pandemic, la Luncoiu de Jos, cursurile se desfășoară în diferite locații special adaptate, deoarece școala generală de aici se află într-un complex proces de reabilitare și modernizare. Totodată, în ciuda nevoii acute și a solicitărilor înaintate către decidenții care pot rezolva problema, transportul elevilor se face, în continuare, cu același microbuz vechi, de altfel singurul disponibil.
Rezultatele investiționale, la anul
„Este un disconfort pentru toată lumea, sunt convins de asta, însă sper că nu doar cei vizați în mod direct, ci întreaga comunitate să înțeleagă acest efort comun pe care îl facem, dar care va genera satisfacții pe măsură. Ținând cont că școala gimnazială din localitatea principală nu a mai avut parte de modificări substanțiale din anul 1964, cred că era timpul să luăm măsuri. Vrem ca toți copiii, indiferent că sunt preșcolari sau școlari, să beneficieze de condiții optime de învățare, adaptate vremurilor actuale. Proiectul în baza căruia sunt realizate lucrările a fost câștigat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), deci pe filieră guvernamentală, și are o valoare de peste 3,5 milioane de lei. Pe lângă faptul că la final, școala va deveni una modernă, o astfel de investiție era necesară și în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare. Demersul este unul amplu, însemnând înlocuiri de centuri, grinzi metalice, anvelopare termică (izolaţie interioară-exterioară, termopane), captare de apă, sistem de încălzire centrală, parchet, zugrăveli, sală de proiecţie, grupuri sanitare etc. Până ce se va termina totul, a fost nevoie să ne reorganizăm, așa că ne-am gospodărit cum am putut mai bine. Cursurile se țin la Centrul de Informare Turistică, la Căminul Cultural din Luncoiu de Jos, la sala de fitness din cadrul lăcașului amintit, la Bibliotecă și la dispensarul uman. Sunt până într-o sută de copii care le frecventează, adică cei de la grădiniță și până la clasa a VIII-a. Lucrările continuă, iar pe perioada iernii, ca să nu fie stopate din cauza frigului, se va trece la partea de interioare“, a declarat Călin Dud (foto), primarul din Luncoiu de Jos. Edilul a mai precizat că măştile de protecţie sunt asigurate, iar încălzire există peste tot. Prin urmare, nu ar trebui să existe vreun impediment pentru ca actul educațional să se concretizeze în parametri normali.
Un singur microbuz școlar, vechi și cu probleme
Și totuși, se resimte un mare dezavantaj, comparativ cu alte comunități hunedorene, și anume lipsa unui microbuz școlar care să-l înlocuiască pe cel vechi. “Microbuzul este din 2008 și prezintă un grad avansat de uzură. Ne-am tot plâns, dar se pare că nu ne aude nimeni. Se defectează mereu, piesele se găsesc greu și având o anumită vechime, sunt scumpe, servisarea e la fel, deci nu e rentabil deloc. Să nu mai punem la socoteală că plecarea e la șase dimineața, ca să acopere satele și să nu rămână vreun copilaș pe dinafară. Trebuie respectate normele de distanțare, nu îi poți transporta la capacitate maximă, unul peste altul. Bieții de ei se trezesc mai repede decât ar trebui și se întorc acasă mai târziu. Unde e ajutorul, în cazul acesta? Nu tot ei plătesc cu timp și oboseală? Ne trebuie încă un microbuz, nu cerem pentru noi, cerem pentru cei mici. Avem şcoala generală din satul de centru şi pe cea primară de la Podele. Copiii sunt aduşi din toate localităţile aparţinătoare. Poate ne aude cineva. Poate vreun parlamentar“, a mai afirmat primarul Călin Dud.