Comunitate

Luna februarie aduce moment festiv la UAMS Baia de Criș

Magdalena Șerban

Cei născuţi în luna februarie şi găz­duiţi de Unitatea de Asis­tenţă Medico-Socială Baia de Criş vor avea parte de multă atenţie din partea conducerii instituţiei, dar şi a colegilor.

 

Din suflet, pentru suflete

„Îi vom sărbători pe aceia care marchează ziua de naștere în această lună. La fel cum se întâmplă de obi­cei, vom pregăti tort și suc, dar cred că mai pre­sus de aceste simbolice gesturi se vor bucura de faptul că vor fi în centrul atenției, vor simți cum e să ți se cânte la mulți ani și să împarți clipele frumoase cu cei de lângă tine. Vor fi nu­mai doi sărbătoriți de data asta. Este vorba de Elena Gheordeac și Stelian Sava. Le trans­mit gânduri de bine și să le dea Dumnezeu putere să treacă pes­te orice fel de gre­u­tate şi să le vegheze paşii“, a spus Diana Bulz (foto), mana­ge­rul UAMS Baia de Criş. Aceasta a rea­mintit că de fiecare dată, în anotimpul rece, se înmulţesc cererile de internare în cadrul instituției. Însă capacitatea maximă de cazare este de 50 de persoane, număr care momentan a fost atins. Prin urmare, și la ora actuală sunt dosare în așteptare. “Ne confruntăm cu cereri în aşteptare şi pot spune că este un aspect ciclic, demonstrat în fiecare iarnă. Probabil că şi afecţiunile me­dicale se acutizează odată cu frigul, dar şi cheltuielile de întreţinere iau am­ploare. Din păcate, nu deţinem atâtea locuri pe cât ne sunt solicitate, aşa că selecţia dosarelor se face detaliat. Ele rămân în aşteptare, până la eliberarea unei poziţii”, a adăugat managerul UAMS Baia de Criș.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura