Comunitate

Locurile de joacă și părculețele din Deva, în vizorul S.P.Î.G.M.

Magdalena Șerban

Reprezentanții Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.Î.G.M.) au întocmit situația în care se află locurile de joacă din oraș, trecând-o în revistă și pe cea a par­cu­rilor. Astfel, se pregătesc să înlo­cu­iască elementele degradate, acolo unde este cazul, iar pe cele pretabile pen­tru reabilitare să le repare. Focu­sarea e pe zona Cetate, acolo unde se va finaliza un obiectiv mult dorit pen­tru comunitate.

Primăvara se simte
„Din această săptămână avem echipe în teren pentru a pregăti locurile de joa­că pentru sezonul cald. Se va interveni pentru repararea părților din lemn și la vopsire, dar doar dacă temperaturile vor permite acest lucru. Prognoza este una bună, motiv pentru care am decis să luăm startul. Toate lucrările noastre de­pind de vreme, condițiile meteo nefiind mereu favorabile pentru diverse acțiuni. În plus, vrem să reziste ce facem. Bine­înțeles, asta ar implica un efort comun. Trebuie să se aibă grijă să nu fie dis­truse. Apoi, suntem aproape de fina­li­zarea principalului nostru obiectiv, și anume locul de joacă din Parcul Cetății. Este un complex de joacă modern, inclusiv cu adresabilitate pentru copiii cu dizabilități, pentru a nu creea dis­cre­panțe. Are diferite tipuri de leagăne pen­tru copii mici și copii mari, balan­soa­re, figurine pe arc, echipamente muzi­cale, etc. Și, în premieră, locul de joacă va avea și o zonă de educație rutieră, cu semafoare, semne de circulație și multe altele. Astfel, copilașii vor învăța lucruri vitale, jucându-se”, a menţionat direc­to­rul S.P.Î.G.M. Deva, Irinel Faur (foto). După cum se știe, devenii se pot adresa Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală pentru pres­tarea unor activităţi cum ar fi: lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi şi lucrări de doborât arbori şi tăieri de corecţie pe domeniul privat care se vor executa pe cheltuiala proprie a solicitanţilor, după obţinerea avizelor şi acordurilor legale și în termenii stabiliți în conformitate cu prevederile de mediu, producţie şi vânzare material dendro-floricol, închi­ri­ere maşini şi utilaje. Pentru informații suplimentare şi comenzi de lucru îi puteți contacta la numărul de telefon: 0254-233.588.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura