Locuinţe de serviciu realizate prin ANL

24 noiembrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

ANL are, în cadrul programului ”Con­struc­ţia de locuinţe de serviciu”, în execuţie efec­tivă 55 de unităţi locative la nivelul judeţului Hunedoara.
Locuinţele sunt destinate funcţionarilor publici ori angajaţilor din instituţii publice centrale şi locale. Locuinţele de serviciu construite vor fi repartizate personalului propriu al instituţiilor care solicită realizarea acestora, iar închirierea lor se face în condiţiile prevăzute de legislaţie. Locuinţele de serviciu construite prin programul im­plementat de ANL nu pot fi vândute. Pro­gramul se dezvoltă pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităţilor adminis­trativ-teritoriale, puse la dispoziţia ANL, care le preia în folosinţă gratuită, în con­diţiile legii. În cadrul acestuia pot fi incluse şi construcţii aflate în diverse stadii de execuţie ori finalizate şi neexploatate. Sumele necesare finanţării programului se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul MLPDA, din bugetele locale, precum şi din alte surse legal constituite. (M. Gânju)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Via Transilvanica ajunge în judeţul Hunedoara

Tăşuleasa Social şi-a propus să ame­najeze un drum care va porni de la Mă­năs­tire Putna, unde se odihneşte Ştefan cel...

Problema pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost scoasă din joben în preajma alegerilor generale. Unii cu demisiile, alţii cu circul!

Sorina Popa Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a pornit, ieri, un adevărat tsunami în Parlament. Se pare însă că liderul social-democrat...

Împreună, împotriva violenţei!

Astăzi marcăm Ziua Internaţională pen­tru Eliminarea Violenţei Asupra Femeilor. Anual, pe 25 noiembrie, în­trea­ga lume se u­neşte în con­dam­na­rea diverselor...

Închide