Locomotivă distrusă de flăcări

Flăcările au cuprins locomotiva unui tren de marfă iar intervenţia pompierilor a fost una extrem de dificilă, din cauză că hidranţii de apă din Gara Băniţa n-au putu fi folosiţi.
„Pompierii Detaşamentului Petroşani au acţionat cu 3 echipaje cu autospeciale de stingere pentru lichidarea incendiului ce a distrus locomotiva. Atacarea arderii s-a putut realiza doar după întreruperea curentului pe linia de înaltă tensiune, dar a fost salvată garnitura alcătuită din 37 de vagoane de marfă goale”, informează ISU Hunedoara.
Din cauza presiunei scăzute în hidrantul gării, alimentarea cu apă a fost realizată în sistem naveta de la aproximativ 7 km. Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de o defecţiune la locomotivă.
„După mai bine de 2 ore de luptă cu flă­cările, pompierii din Petroşani au reuşit stin­gerea incendiului, concluzionând că acesta a pornit din zona răcitorului de ulei al transfor­ma­torului principal, în urma efectului termic al curentului electric”, precizează sursa citată. Nimeni nu a fost rănit în acest incendiu, iar tra­ficul feroviar pe dubla 2, între Simeria şi Petro­şani, a fost reluat joi în zorii zilei. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare