ActualitateFlash

Linie de gardă completă pentru Secţia de Pediatrie a spitalului din Hunedoara

Magdalena Șerban

Începând cu luna iunie 2023, Spitalul Municipal “Dr Alexandru Simionescu” Hunedoara va avea o linie completă de gardă în specialitatea Pediatrie. A fost unul dintre cele mai mari deziderate ale conducerii instituției, fiind vorba de o ramură foarte solicitată.

Efort comun, bună înțelegere și mult sprijin
De cele mai multe ori, orice puseu de febră ori stare de apatie a copilului se transformă pentru o mămică în cel mai cutremurător coșmar, iar vizita la ca­mera de gardă se impune auto­mat. Este firesc ca părintele să se îngrijoreze și să-și do­rească să-și vadă copilul cât mai repede pus pe picioare. Așa că, o linie de gardă pen­tru Pediatrie este vitală. „Ne bu­cu­răm enorm că am reușit să com­ple­tăm în pro­por­ție de 100 la sută garda în spe­cia­litatea Pediatrie, în Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. A fost un efort conjugat al conducerii Spi­talului cu cel al conducerii secției, am avut întâlniri în centrele universitare Timișoara și Cluj, discuții individuale cu medici din alte spitale din zonă și, în final, am reușit restabilirea com­pletă a liniei de gardă. Ne cerem scuze hune­do­re­nilor care au fost ne­vo­iți, uneori, în această pe­ri­o­adă, să meargă că­tre alte spitale, însă am pro­mis că vom face toate efor­turile să refacem linia de gardă pentru Pediatrie și acum sun­tem în măsură să spunem că am reușit acest lucru. Vreau să le mulțumesc celor 2 medici care au dus greul în aceasta perioadă – Dr. Nicoleta Terzea (Șefa sec­ției Pediatrie) și Dr. Antonia Gal. Suntem onorați că au ales spitalul nostru și le mulțumesc, de asemenea, doamnelor doctor Ioana Marin și Anca Iakab Stoica. Ne bucură enorm revenirea la spital, din concediul de maternitate, a doamnei doctor Amina Șega. Nu în ultimul rând, vreau să îmi exprim aprecierea și re­cu­noștința pentru minunatele doamne doc­tor de la Timișoara, care ne-au ajutat în linia de gar­dă în această perioadă di­ficilă și o fac, în continuare: Nana Nicolăescu, Ana-Maria Predescu, Monalisa Muncuș, Carina Eleonora Petrișor, Andreea Miloșteanu și Andreea Potcovaru”, a pre­cizat ec. Radu Budae (foto), mana­ge­rul Spitalului Municipal Hunedoara. Aces­ta a mulțumit conducerii municipa­lității, care de fiecare dată se implică în so­luționarea necesităților legate de ser­viciile oferite de sistemul medical local. ,,Am depus tot efortul pentru a veni în sprijinul solicitării comunității, și anume aceea ca spitalul să dispună pen­tru Pediatrie de o linie completă de gardă, 24 h/24 h. Se știe că la nivel național sunt foarte multe spitale, unele chiar ju­de­­țene, ce nu au linie com­pletă de gardă la această spe­cialitate. Prin urmare, ne-am propus atragerea medicilor tineri și, astfel, să rezolvăm o doleanță strin­gentă a hune­do­renilor, în special, precum și a între­gu­lui areal pe care unitatea îl de­ser­vește, adre­sa­bi­litatea fiind una vastă”, a transmis Dan Bobouțanu (foto), primarul din Hunedoara.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura