Politica si administratie

Liberalii şi-au definitivat lista candidaţilor la primăriile urbane şi la Consiliul Judeţean

Sorina Popa

Liberalii hunedoreni trebuie să finalizeze listele pentru consiliile locale până în 1 iulie 2020, susţine liderul PNL Hunedoara, deputatul Lucian Heiuş (foto). Candidaţii la primării sunt deja cunoscuţi, lucrurile nu au suferit nici o modificare, a spus liderul liberalilor hunedoreni.

Oancea şi David, validaţi de conducerea centrală
„Listele cu candidaţii la posturile de primari sunt bătute în cuie. Pentru candidatul la funcţia de primar al reşedinţei de judeţ şi pentru cel care candidează la şefia Consiliului Judeţean, lucrurile au fost validate de Comitetul Naţional al PNL în urmă cu câteva luni”, a declarat Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.
„După ce avem listele cu candidaţii pentru consiliile locale, vom definitiva lista pentru Consiliul Judeţean”, a adăugat Heiuş.
Florin Oancea este candidatul liberalilor pentru Primăria Deva, iar Adrian David atacă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. La Primăria Hunedoara PNL l-a desemnat pe Lucian Gherman drept candidat, la Orăştie pe Gheorghe Depcia, la Brad pe Vasile Bârea, la Simeria, Pavel Haţegan, la Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, la Călan, Adrian Iovănesc, la Haţeg, Adrian Puşcaş, la Geoagiu, Ovidiu Vlad, la Vulcan, Dănuţ Anghel, la Lupeni, Cristian Roşu, la Uricani, Andrei Perneş, iar Ilie Păducel, la Petrila.
„Avem un target de 40 la sută pentru Consiliul Judeţean”, a mai spus deputatul Lucian Heiuş, liderul liberalilor hunedoreni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura