Liberalii hunedoreni susţin familia tradiţională

16 septembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

Liberalii hunedoreni au organizat ieri o conferinţă de presă pe tema referendumului care va fi organizat în data de 7 octombrie privind redefinirea familiei tradiţionale.

Le recomandă să participe la vot
”Vineri, 14 septembrie 2018, în şedinţa Biroului Politic Judeţean al PNL Hunedoara, s-a votat în unanimitate susţinerea familiei întemeiată pe uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, la Referendumul pentru familie din data de 7 octombrie 2018. Ne vom implica în această acţiune, pentru că Partidul Naţional Liberal filiala Hunedoara, a fost, este şi va fi un susţinător important al familiei şi al valorilor acesteia. Reacţionăm ori de câte ori valorile creştine şi naţionale sunt puse în pericol. Pe această cale, Partidul Naţional Liberal filiala Hunedoara recomandă tuturor membrilor, simpatizanţilor şi susţinătorilor săi, să participe la Referendumul pentru familie din data de 7 octombrie 2018”, a declarat deputatul PNL de Hunedoara Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.
”În calitate de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali PNL, am avut discuţii cu colegii şi vom susţine căsătoria între un bărbat şi o femeie, vrem ca acest lucru să fie specificat în Constituţia României”, a spus MIhai Irimie, primarul comunei Şoimuş.
”Este o normalitate ca familia să fie constituită între un bărbat şi o femeie. După acest referendum, trebuie să vedem ce facem cu familiile cu greutăţi, cu oamenii care trăiesc într-o sărăcie lucie. Trebuie să ne ocupăm de ridicarea nivelului de trai”, a spus Vasile Iorgovan, secretar general adjunct al organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Iuliu Winkler: Trebuie să fim pregătiţi pentru schimbările Politicii Agricole

În perspectiva schimbărilor preconizate în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) este foarte important ca interesele fermierilor din Transilvania şi Banat...

Deputatul Laurenţiu Nistor a trimis felicitări copiilor din clasa zero, generaţia de elevi ai Centenarului

Cei peste 3.200 de copii din clasa pregătitoare, din judeţul Hunedoara, au avut parte de o surpriză din partea deputatului...

Ariile protejate nu mai sunt administrate de ONG-uri, ci de o Agenţie a Ministerului Mediului: ANANP preia peste 260 de arii naturale protejate

Guvernul României a adoptat recent OUG nr. 75, privind trecerea ariilor protejate din administrarea ONG-urilor, în administrarea Ministerului Mediului. Astfel,...

Închide