Politica si administratie

Liberalii hunedoreni merg cu Crin

Nicolle Ebner

Candidatura lui Ludovic Orban la preşedinţia PNL nu i-a pus deloc în dificultate pe liberalii hunedoreni. Luni, Biroul Permanent Judeţean şi cei 42 de delegaţi care vor participa la Congresul din 5-7 martie au votat, în unanimitate, susţinerea lui Crin Antonescu (foto) şi a echipei sale.

Concurenţa relansează competiţia

Candidatura lui Orban nu încurcă lucrurile în filiala judeţeană PNL-cum au lăsat unii să se înţeleagă-şi nu a schimbat nici decizia anunţată de liberalii hunedoreni încă de la mijlocul lunii februarie, de a merge pe mâna lui Crin Antonescu. „Nu ne deranjează deloc înscrierea în cursă a lui Ludovic Orban. La şedinţa de luni am pus în discuţie atât proiectul lui Crin Antonescu, cât şi pe cel al lui Ludovic Orban şi s-a votat în proporţie de 100 la sută pentru cel al lui Crin Antonescu. Nu numai că nu ne deranjează, ba chiar ne bucurăm că sunt mai mulţi candidaţi, care relansează competiţia internă, demonstrând în acelaşi timp, că în PNL este democraţie”, afirmă Mircea Ioan Moloţ, preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, dând de înţeles că decizia delegaţilor hunedoreni nu a fost grea, chiar dacă amândoi candidaţii sunt apreciaţi pentru calităţile lor.
Congresul PNL la care se va alege noua conducere va avea loc în perioada 5-7 martie. La congres, vor participa 1.400 de delegaţi, 42 din judeţul Hunedoara. Liberalii hunedoreni consideră că Antonescu a fost omul anului 2009, a adus PNL la 24 la sută-conform ultimelor sondaje ale PNL-ceea ce nu a mai reuşit, până acum, nici un lider liberal. Iar cu Antonescu preşedinte, PNL şi-a propus să atragă 30 la sută din opţiunea electoratului român.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura