Comunitate

Lelese: Extrase CF gratuite şi asfalt la înălţime

Magdalena Şerban

Lelese, alături de Ghelari şi Cerbăl sunt comunele hunedorene cărora statul român le-a asigurat programul de cadastrare gratuită. Acum, oamenii din Lelese îşi primesc extrasele de carte funciară. Totodată, satul Sohodol cunoaşte o amplă revitalizare.

„Facem asfaltări şi dăm extrase CF, cam asta se întâmplă la noi în momentul de faţă. Electronic, totul e finalizat, dar le dăm extrasele şi în varianta pe hârtie. Chemăm cetăţenii la primărie să şi le ridice, rând pe rând. Merg xeroxurile la foc continuu. Este o documentaţie complexă care a venit să pună ordine printre proprietăţi. Avem realizate aproape 7.000 de cărţi funciare. Cea mai mică are vreo şase pagini, iar cele mari numără vreo 20 de pagini, fiecare. În general, sunt cele aferente domeniului public. La început, fiind un proiect naţional, am fost destul de reticenţi, dar s-a lucrat profesionist. Unul dintre principalele beneficii ale înregistrării sistematice a proprietăţilor este că vine să clarifice situaţia lor juridică”, a precizat Ciprian Achim (foto), primarul comunei Lelese.
Acesta a mai spus că în paralel, cu forţe proprii, administraţia publică de aici a bătut palma cu o firmă specializată, pentru a se face inventarierea şi evaluarea domeniului public. „Proprietatea comunei e mai mare acum cu circa 2.000 de hectare faţă de ce am avut în acte. Toate coastele, suprafeţele părăsite nu au fost luate în considerare. Ştiam de exisenţa lor şi că sunt ale noastre, dar neavând măsurători, nu le puteam nota în registre. Ne-am dorit foarte tare ca ceea ce se face să fie conform cu realitatea şi la modul serios. Mai am să dau o veste bună, şi anume că ne-am apucat să asfaltăm în Sohodol, la cota 969. Investiţia e demarată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Satul a renăscut, pur şi simplu. Am avut vreo 12 persoane pe hârtie, iar acum mişună lumea şi au ajuns vreo 70-80 în total. Schimbă ţigle, zugrăvesc, totul e în mişcare, mai nou. Au reţea de apă introdusă cu trei ani în urmă, aşa că localitatea a devenit furnicar. Zona este absolut superbă şi sunt convins că din ce în ce mai mulţi vor veni să se aşeze aici, chiar doar şi pentru relaxare. Înainte, erau nişte femei în vârstă, dar situaţia prinde aripi”, a mai arătat primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura