ActualitateFlashPolitica si administratie

Laurențiu Nistor: Investiții în modernizarea Caselor de cultură din Orăștie și Hunedoara

Municipiul Orăștie, capitala culturală a județului Hunedoara, merită să aibă o sală de spectacole adecvată unor activități ar­tistice de înaltă ținută, în ton cu statutul ora­șului. Casa de Cultură „Alexandru Grozuță”, o clădire de patrimoniu situată în zona centrală a municipiului Orăștie, nu mai corespundea cerințelor actuale de orga­ni­zare a evenimentelor, astfel că primăria din localitate în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara au atras fonduri europene pentru restaurarea, refunc­țio­na­lizarea și transformarea așezământului într-un centru cultural multifuncțional.

Sală nouă de spectacole
În paralel, datorită acestui proiect și strada Dacilor, care asigură accesul spre casa de cultură a fost cuprinsă în planul de mo­der­ni­zare. Fondurile în valoare de 26,2 milioane de lei au fost alocate prin Programul Ope­ra­țional Regional 2014-2020, iar proiectul a fost fazat pe noul Program Regional Vest 2021-2027, lucrările rămase de executat urmând să se finalizeze în următoarea pe­rioadă.
Noul centru cultural de la Orăștie în­seam­nă, printre altele, o sală de spectacole nouă, restaurare și reabilitare structurală, re­fa­ce­rea completă a tronsonului 3 cu o sală de 250/300 de locuri, restaurarea sălii de con­siliu de la parter și a sălii oglinzilor, re­sta­u­rarea celor două porți istorice și a fațadei, re­fa­cerea totală a instalațiilor sanitare, termice, electrice, reabilitări de structură până la zi­dărie, tencuieli, ferestre și restaurare cu de­talii de lemn.

Casa de Cultură de la Hunedoara, un centru cultural elegant și funcțional
Municipiul Hunedoara este beneficiarul unei investiții importante, care a readus la viață vechea Casă de cultură a orașului, Teatrul, așa cum o numesc locuitorii. La în­ceputul anului 2023, casa de cultură și-a redeschis porțile pentru public, după o pe­rioadă lungă de pauză. Elegantă și im­punătoare, datorită arhitecturii exterioare deosebite, precum și a elementelor deco­rative de la interior, clădirea a devenit prin­cipalul reper cultural al orașului.
Lucrările de modernizare au fost finanțate, în principal, din bugetul CJ Hunedoara, la care s-a adăugat o contribuție a Primăriei Hunedoara. Valoarea investiției s-a ridicat la 15,5 milioane de lei.
„Prin modernizarea infrastructurii culturale din cele două municipii punem la dispoziția lo­cuitorilor spații elegante, funcționale și con­fortabile pentru desfășurarea unor eve­ni­mente culturale de anvergură. Cultura, ca și sportul, unește oamenii și înlătură bari­e­rele de comunicare, cultura deschide noi ori­zonturi. Spectatorii de toate vârstele pot găsi în oferta culturală a orașului lor, eve­ni­mente la care să ia parte. În fiecare vară, organizăm Festivalul de operă „Opera Nights”, desfășurat în aer liber. În 2023, Orăștia a fost cuprinsă pentru prima dată în program, iar la spec­ta­colul desfășurat în piața centrală au venit aproape 1000 de spectatori. În caz de vreme nefavorabilă, este nevoie de spații alter­na­tive pentru ca reprezentațiile să se des­fă­șoare în bune condiții, iar spectatorii să se bu­cure de acest eveniment grandios” – Laurențiu Nistor, pre­ședinte în exer­cițiu și can­didat la un nou mandat de pre­șe­dinte al Con­­siliului Ju­de­țean Hune­doara din partea PSD. (A.N.)

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Comandat de PSD – filiala Hunedoara.
Executat de SC Media Hunedoreană SRL,
Cod identificare atribuit de AEP: 21240002

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura