La Teliucu Inferior încep investiţiile prin PNDL II

Magdalena Şerban

Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) reprezintă sursa de finanţare pentru implementarea mai multor investiţii în comuna Teliucu Inferior. Majoritatea se află la linia de start în ce priveşte materializarea lor.

Având la bază axa guvernamentală, administraţia publică din Teliucu Inferior a încheiat contractul de execuţie pentru modernizarea de străzi în satele Teliucu Inferior, Cinciş, Izvoarele şi Teliucu Superior (în total de 3,8 kilometri). Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat şi la fel s-a procedat şi în cazul proiectului de alimentare cu apă a satului Izvoarele.
„Nu de multe ori, populaţia era ajutată cu apă adusă cu maşinile pompierilor, atunci când vremea era secetoasă. Prin urmare, trebuiau luate măsuri urgente. De asemenea, se lucrează la proiectul tehnic pentru canalizarea menajeră prevăzută pe Strada Lacului din satul Cinciş-Cerna”, a precizat Daniel Pupeză (foto), primarul din Teliucu Inferior.
Potrivit Larisei Ienăşescu, manager de proiecte în cadrul Compartimentului de Dezvoltare Locală, reabilitarea şi dotarea clădirilor şcolii din Teliucu Inferior şi a celei din Cinciş se află în proces de evaluare a proiectării. Pe de altă parte, proiectarea şi executarea lucrărilor aferente programului de reabilitare şi modernizare a dispensarului uman din localitatea principală vor fi scoase la licitaţie la pachet. După finalizarea investiţiei, localnicii vor putea beneficia de consultaţii asigurate de doctorii de familie care activează aici. Edificiul datează din 1907, iar trecerea timpului a lăsat urme asupra lui. „Momentan, cei doi medici de familie care vin în sprijinul populaţiei din comună îşi desfăşoară activitatea în spaţii neadecvate, cu dotări minimale. Ne-am gândit să facem ceva pentru cetăţeni, sprijinindu-i pe palierul sănătăţii. Vor fi scutiţi de drumuri, respectiv de bani şi timp pierdut”, a mai spus primarul din Teliucu Inferior.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.