Comunitate

La Gurasada, inventarierea terenurilor e aproape de final

04 silviu nan_4
Magdalena Şerban

Autorităţile locale au fost nevoite, după apariţia Legii 165 din 2013, să facă o evaluare a tuturor terenurilor pe care le deţin şi care pot fi date foştilor proprietari. În aceste condiţii, şi în comuna Gurasada, evaluarea respectivă se află pe ultima sută de metri.
„Suntem în faza finală de evaluare. Mai avem doar puţin de lucrat la anexe şi să definitivăm tabelele. Într-o lună, sperăm să fie gata, totul. Am început de prin vara anului trecut întreg acest proces. Ne-am întrunit lunar, în comisii. Avem topograf la primărie, dar nefiind autorizat, a trebuit să contractăm serviciile unei firme de specialitate. Cei de la societatea respectivă s-au ocupat de tot ce prevede legea cu pricina. Urmează să vedem ce suprafeţe mai avem la dispoziţie, iar apoi să le dăm foştilor proprietari. Din păcate, oamenii nu prea au bani de intabulări, dar dacă doresc să vândă sau să cumpere, o pot face pe baza titlului de proprietate dobândit”, afirmă Silviu Nan (foto), primarul din Gurasada. Acesta mai spune că la nivel de comună, până acum s-au acordat în jur de 1.500 de titluri de proprietate, cu tot cu cele ce ţin de fondul forestier.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura