Actualitate

Judecătoriile din Haţeg şi Orăştie, propuse spre desfiinţare într-un proiect de lege adoptat de Guvern

judecatorie       Guvernul a aprobat miercuri proiectul de Lege privind desființarea unor instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea. Pintre instanțele propuse să fie desființate se află și Judecătoriile Hațeg și Orăștie. Proiectul de lege urmează să fie supus spre aprobare în Parlament.

În motivația proiectului de lege rspectiv se susține că instanțele propuse spre desființare „au înregistrat constant un volum scăzut de activitate sub media la nivel național, au avut un grad scăzut de ocupare a posturilor de judecători (…), condițiile socio-economice care au condus la punerea în funcțiune nu mai subzistă, iar depopularea zonelor aflate în circumscripția acestora au condus la o scădere a numărului de dosare înregistrate pe rolul acestora”.

Proiectul de lege prevede că judecătorii și procurorii din cadrul instanțelor și parchetelor desființate pot opta pentru transferul pe un post în cadrul altor instanțe sau parchete.

Potrivit bilan’ului făcut public de Tribunalul Hunedoara, volumul de activitate al Judecătoriei Orăştie, în anul 2013, a fost de 1634 de dosare, iar al Judecătoriei Haţeg de 1783 de dosare, comparativ cu 15.120 dosare la Judecătoria Deva, 14.470 dosare la Judecătoria Petroşani, 6.700 de dosare la Judecătoria Hunedoara şi 2.732 dosare la Judecătoria Brad. (Mircea Crivăţ)

 

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura