Volumul de aforisme “Oaze de nisip”, al scriitorului Valeriu Butulescu, tradus în limba bască

Scriitorul-Valeriu-Butulescu        În Ţara Bascilor a ieşit de sub tipar volumul „Hareazko Oasiak – Aforismoak” (Oaze de nisip),  o colecţie impresionantă de peste 700 de aforisme alese şi traduse din spaniolă în euskara (limba bască) de tânărul filolog Hasier Agirre, el însuşi autor de aforisme. Volumul a fost publicat la editura Erroteta din Amorebieta-Etxano, localitate situată în apropiere de Bilbao.

Prefaţa cărţii este semnată de scriitorul italian Fabrizio Caramagna, un cunoscut colecţionar de aforisme contemporane, iar postfaţa este scrisă de conf. dr. Cătălina Iliescu Gheorghiu, de la Universitatea din Alicante, o cunoscătoare a aforismelor lui Valeriu Butulescu, pe care le-a tradus în limba spaniolă, în urmă cu doi ani.

Scriitorul hunedorean (din Valea Jiului) Valeriu Butulescu este apreciat de critici ca fiind unul dintre cei mai valoroşi autori contemporani de aforisme. Primul său volum de aforisme, ‘Oaze de nisip’, a apărut în anul 1985, iar în martie 1989 cartea a fost tradusă în limba engleză şi lansată în SUA. De atunci, aforismele semnate de Valeriu Butulescu au fost făcute cunoscute în multe ţări ale lumii, cărţile sale fiind traduse în aproape 50 de limbi.  De asemenea, până acum,  Valeriu Butulescu a publicat, pe lângă aforisme, teatru, poezie, eseuri şi traduceri, creaţiile sale însumând  50 de volume. (Mircea Crivăţ)  

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare