FlashSport

Jiul, cu jalba-n proţap la FRF

11 muresul - jiul (3)

Ciprian Marinuţ

Oficialii echipei Jiul Petroşani au depus memoriu  împotriva arbitrului Mugurel Vădan, din Bucureşti, pe care-l acuză că a viciat rezultatul partidei din deplasare cu FCM Tg. Mureş, scor 1-2.

Fac plângere, dar nu speră la dreptate
Declaraţiile dure făcute de finanţatorul Jiului, Alin Simota, la finalul meciului pierdut de mineri cu FCM Tg. Mureş, scor 1-2, au fost urmate şi de pasul legal obligatoriu pentru pedepsirea vinovatului şi eventual, recuperarea punctelor. Astfel, oficialii echipei Jiul au depus memoriu împotriva arbitrului Mugurel Vădan, din Bucureşti, pe care-l acuză că a viciat rezultatul. „A fost un arbitraj cu dedicaţie. A fost japcă pe faţă. Aşa ceva nu am văzut în viaţa mea. Ne-a tăiat tot elanul. Am depus memoriu, cu toate că ştim că nu se va rezolva mare lucru, dar nici nu puteam sta cu mâinile în sân”, a declarat  patronul Jiului, Alin Simota.

Vor 10 la restanţa cu studenţii
Jiul dispută, azi de la ora 14.00, meciul restant cu U. Cluj, partidă care se anunţă foarte importantă pentru a menţine echipa din Petroşani în cursa pentru promovare. „Minerii” spun că nu au voie să cedeze nici măcar un punct, pentru a rămâne în preajma podiumului. „Trebuie neapărat să câştigăm acest meci. Am dori ca lumea să vină să ne susţină, pentru că avem nevoie de sprijin moral. Chiar nu înţeleg de ce nu vin oamenii la meciurile noastre. Am jucat la Arad cu stadionul plin, la Târgu Mureş tot aşa, dar la noi, la Petroşani, stadionul e gol, indiferent de adversar”, a spus antrenorul secund al Jiului, Damian Militaru.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura