ActualitateFlash

Jefuit într-o parcare de pe autostradă

Doi indivizi din judeţul Argeş, unul de 23, iar celălalt de 25 de ani, sunt cercetaţi pentru că au jefuit un şofer pe autostrada A1, în zona municipiului Orăştie.

Poliţiştii au fost sesizaţi de victimă, un şofer în vârstă de 29 de ani, din judeţul Iaşi, cum că a rămas fără 500 de lire sterline, acte şi carduri bancare. Păgubitul staţiona în incinta unui spaţiu de servicii amenajat pe autostrada A1 şi se odihnea în cabina autoutilitarei de transport marfă. Doi indivizi l-au trezit sub pretextul că cineva a umblat la uşa din spate a autoutilitarei şi i-au furat din marfă. Victima a coborât din maşină şi s-a dus în spatele maşinii pentru a verifica, iar în acest timp unul dintre hoţi a scotocit în cabină şi i-a furat borseta.
”Cei doi prezumtivi autori ai furtului au fost identificaţi de poliţişti cu sprijinul colegilor de la I.P.J. Sibiu pe autostrada A1, pe raza judeţului Sibiu, şi duşi, în cursul nopţii trecute, la audieri, la sediul Poliţiei municipiului Orăştie”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Cei doi şi-au recunoscut fapta, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit păgubitului. Poliţiştii cred că indivizii ar mai fi comis fapte asemănătoare şi îi cercetează penal. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura