Actualitate

Jaf pe faţă, la unele ateliere auto, după grindină

02 parbrizSe laudă că sunt solidari cu şoferii afectaţi de grindina care a distrus sute de autoturisme în Valea Jiului, dar au ridicat preţurile şi de 20 de ori. Este cazul unor ateliere auto din Vale, patronii acestora simţind profit uşor de pe urma necazului oamenilor.
Reţelele de socializare abundă de ”oferte” de la ateliere auto, reprezentanţii acestora susţinând că sar în sprijinul şoferilor ale căror autoturisme au fost afectate de grindina de la finele săptămânii trecute. Unii dintre patroni susţin că suportă TVA-ul pentru parbrize şi lunete, oferă montaj gratuit sau repară caroseriile ciuruite de gheaţă la preţuri reduse cu câteva procente bune. În realitate, lucrurile stau altfel, iar ofertele sunt mincinoase, lucru constatat de cei care au păşit pragul acestor ateliere. Este adevărat că sunt şi firme serioase care oferă preţul corect, însă deja acestea au comenzi pentru o lună de zile.
Reparaţia maşinii îi costă pe unii păgubiţi mai mult decât dacă şi-ar cumpăra piese noi direct de la cel mai scump furnizor din Europa. Exemplul este al unui petroşănean care a aflat că la un service din capitala Văii Jiului, pentru câteva puncte pe caroseria maşinii, i s-a cerut un sfert din valoarea de catalog a autoturismului.  Nu este singurul care s-a trezit că reparaţia poate costa o mică avere. Un alt păgubit a aflat că un simplu parbriz îl costă 2.000 de lei la o maşină de 10 ani vechime. A primit şi reducerea de ”solidaritate”. Comandat de la o firmă specializată în vânzarea de piese auto, parbrizul original costă 430 de lei şi beneficiază de montaj gratuit. Condiţia este să meargă cu autoturismul la Bucureşti, acolo unde firma are şi atelierul de reparaţii. Nu doar la service au fost mărite astronomic preţurile, ci şi la unele magazine  care vând materiale de construcţii. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura