Îşi caută dreptatea la CEDO

Maximilian Gânju

Nelu Bobîrnac (foto), un miner din Valea Jiului, a suferit în anul 2003 un grav accident de muncă, fiind ars pe o suprafaţă foarte mare a corpului, după o acţiune de salvare derulată în subteranul EM Lonea. După luni de stat pe patul de spital, ortacul şi-a revenit şi, când credea că îşi va putea relua viaţa, a mai primit o lovitură.

Nici un sprijin
Astfel, reprezentanţii Companiei Naţionale a Huilei Petroşani au încercat să minimalizeze gravitatea accidentului colectiv de muncă iar ortacului i-au fost retezate din drepturile care i se cuveneau. Alături de Nelu Bobîrnac, trei mineri au fost răniţi în accident însă autorităţile au încercat să diminueze gravitatea evenimentului, prin ştergerea din registre a unui rănit şi chiar schimbarea cauzei exploziei, spune minerul. „Toate acestea mi-au creat prejudicii fizice, materiale şi morale şi de atunci, nu au încetat acţiunile de intimidare şi ameninţare la adresa mea, deoarece eu am declarat ce s-a întâmplat de fapt”, afirmă Nelu Bobîrnac, într-o scrisoare deschisă, adresată ministrului Adriean Videanu. Pentru drepturile lui, Bobîrnac s-a judecat întâi la Petroşani, apoi la Tribunalul Hunedoara, însă, fără succes. Omul povesteşte că nu a avut nici un sprijin din partea administraţiei miniere de la CNH Petroşani, ba chiar, au fost ascunse probe importante, care nu s-au comunicat nici la proces ori în demersurile lui ulterioare. A avut însă şi mai mult de suferit, după ce a primit ameninţări şi chiar a fost la un pas de a fi lăsat pe drumuri. Din cauză că în România nu şi-a găsit dreptatea, Nelu Bobîrnac a făcut o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi arată în detaliu ce a pătimit, pentru că a avut curaj să spună ce s-a întâmplat cu adevărat.

One thought on “Îşi caută dreptatea la CEDO

  • 12 iulie 2010 la 15:48
    Permalink

    “Nelu Bobîrnac (foto)…” Unde e foto ca eu vad in foto doar pe dl. Mircea Lepadatu. Sau Nelu Bobirnac e pseudonimul lui?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Liberalii susţin cã au soluţii pentru ieşirea din crizã

Cauzele care au adus România în situaţia actuală nu trebuie căutate în 2010, ci în 2009 – anul „dezmăţului bugetar”-,...

Naufragiaţi în mijlocul Streiului

Barajul de pe Râul Strei, de la Subcetate, a băgat, ieri, în sperieţi, nouă hunedoreni, care au rămas blocaţi pe

PNL Deva, organizaţia cu doi preşedinţi?

Preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, mai taie din elanul primarului Mircia Muntean, care încă se consideră preşedintele...

Închide