Politica si administratie

Investitori interesaţi de câteva grupuri de la Mintia

Maximilian Gânju

Patru grupuri energetice ale Termocentralei Mintia, care ar fi trebuit tăiate, ar putea fi achiziţionate de investitori străini, a anunţat Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Vişan spune că sunt doi investitori străini interesaţi să cumpere grupurile care nu vor face parte din Societatea de Interes Economic General (SIEG). Dacă afacerea s-ar concretiza, Complexul Energetic Hunedoara trebuie să convingă Comisia Europeană astfel încât să i se permită valorificare prin vânzare. ”Am discutat din nou cu conducerea termocentralei şi sunt de acord cu dorinţa dânşilor de a formula către Comisie un punct de vedere privind soarta acestor grupuri, în sensul că să nu le tăiem, ci şi să le valorificăm printr-un potenţial investitor, dată fiind şi oportunitatea pe care o generează această centrală”, a declarat Doru Vişan, la sediul CEH din Petroşani. Un grup modernizat face parte din SIEG, fiind exclusă vânzarea, iar unul este dezafectat. Rămân patru grupuri care ar putea fi vândute potenţialilor investitori. Acestea sunt de acelaşi tip şi au nevoie de reparaţii.
Tot în cadrul întâlnirii de la CEH, oficialul din Ministerul Energiei a făcut referire şi la programul de iarnă elaborat de Executiv, în care este cuprins şi Complexul Energetic Hunedoara, în condiţiile în care pe perioada noiembrie-martie creşte considerabil consumul de energie electrică. ”Am terminat lucrările de reparaţii la Paroşeni, am făcut proba de 72 de ore şi am cerut să se prezinte raportul oficial privind rezultatul reparaţiei. Avem blocul III la Deva, cu termen de finalizare 15 noiembrie. Acolo este lucrare de amploare, blocul n-a mai fost reparat în ultimii 10 ani. Este un bloc bun care trebuie adus în starea iniţială”, a explicat Vişan.
Pe de altă parte, CEH ar putea avea din nou probleme după ce Administraţia Fondului pentru Mediu a amendat compania cu alte 516 milioane de lei, dar sancţiunea a fost contestată. ”În baza Deciziei de impunere privind aplicarea penalităţii în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, Administraţia Fondului pentru Mediu a aplicat o amendă în valoare totală de 516.722.074 lei pentru un număr de 1.136.994 certificate nerestituite în anul 2017 şi aferente perioadei 1 ian – 31.12.2016”, au comunicat reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura